De mai bine de un an, de când locuieşte şi munceşte în Londra, Bianca Ciocan recunoaşte că plecarea din ţară a fost cel mai bun lucru care i se putea întâmpla: se descurcă foarte bine, pentru că are un loc de muncă interesant, iar lumea din jurul ei este foarte bună.

Mai mult, de când a venit în Londra, viaţa ei s-a schimbat radical, la fel cum s-a schimbat şi modul ei de a gândi: “Am realizat care îmi sunt prietenii adevăraţi, ce înseamnă să lupţi pentru ceea ce vrei cu adevărat, cum să mă bucur de prezent, deoarece prezentul e tot ceea ce avem, ziua de ieri a trecut, iar ziua de mâine nu putem şti ce ne aduce...”

Bianca munceşte în cadrul Programului “Au pair” şi are grijă de două fete. Locuieşte cu familia pentru care munceşte iar după un an de zile deja se simte ca într-o familie. “Îmi place ceea ce fac, pentru moment, o recomand oricărei persoane, dar nu e ceva de viitor. E bine pentru început, pentru acomodarea cu Anglia, până îţi dai seama ce vrei cu adevărat să faci. Dar atenţie, am auzit tot felul de cazuri cu probleme. Persoanele care vor să meargă la o familie gazdă trebuie să se intereseze despre tot ce ţine de familia respectivă şi, pe cât posibil, să vorbească cel puţin cu o persoană care nu face parte din familie despre oamenii respectivi. Să afle cât mai multe despre ei, pentru că, totuşi, urmează să locuiască sub acelaşi acoperiş.”

Se simte ca o străină în oraşul natal

Bianca a fost în Bistriţa recent, de Paşti. Primele sentimente: emoţie, nostalgii, amintiri... “Chiar dacă n-am lipsit decât un an, parcă mă simt ca o străină în oraşul în care am trait 22 de ani. Am observat că foarte multe străzi sunt în construcţie, parcul se renovează, să sperăm că repede şi bine... E bine că sunt mai multe centre de relaxare acum în oraş, precum cel din parcul municipal.” 

Ce ar trebui să înveţe bistriţenii de la englezi?

În primul rând ar trebui să se bucure de ceea ce au acum, în prezent, să fie mai optimişti şi mai deschişi la minte, să încerce să adopte şi alte metode de rezolvare a unei probleme: Cei care se tot plâng în jur fără să caute soluţii, fără să accepte alte opinii, nu vor rezolva nimic.

Majoritatea englezilor de 22 – 23 de ani locuieşte cu chirie, foarte puţini mai stau cu părinţii la vârsta asta, şi se bucură de viaţă, au locuri de muncă, nu se plâng atât, iar când pleacă de la muncă lasă tot stresul în urmă. Caută mereu metode de a se dezvolta pe plan intelectual sau financiar. Românii clachează şi preferă să rămână la acelaşi nivel, se mulţumesc cu foarte puţin şi se tem să rişte. Dar dacă nu rişti, nu vei şti niciodată dacă ai fi câştigat ceva mai mult sau nu.”

Londra i se pare minunată, dar, ca orice capitală, spune Bianca, este supraaglomerată, cu un trafic infernal al maşinilor, dar cu suficiente mijloace de transport în comun cu care oricine s-ar putea descurca. Nu ai cum să te pierzi, pentru că sunt mult prea multe indicatoare la tot pasul. “M-a dezamăgit oarecum reputaţia pe care ne-o fac anumite persoane. Am întâlnit oameni care preferă să fure, să înşele sau să comită ilegalităţi. E dezamăgitor când vezi ce fac oameni de-ai tăi. Primul sfat pe care l-am primit când am ajuns aici a fost “Fereşte-te de români!”. Mai târziu am înţeles de ce...”