Ce mâncăm atunci când citim, ce se asortează mai bine cu poeziile romantice ale lui Eminescu, când ni se face poftă de sarmale citind un roman sau când se va apuca primul ministru să scrie o carte delicioasă de reţete culinare – iată doar câteva din ideile care s-au dezlănţuit astă-seară în Sinagogă, la Olimpiada de lectură de la Bistriţa.
Un adevărat regal culinar (şi muzical!) s-a dezlănţuit în această după-amiază la Sinagogă unde concurenţii care participă la Olimpiada „Lectura ca abilitate de viaţă” s-au jucat alături de poetul bistriţean Dan Coman de-a arta culinară aşa cum apare ea în literatură.
Ce delicateţuri şi-ar găti personajele unor romane, cu ce bunătăţi l-a vrăjit Capra cu trei iezi pe lup, Foamea lui Knut Hamsun sau preferinţele culinare ale Doamnei T dar şi savurosul volum de reţete scris de Kogălniceanu – primul ministru al României în anii 1860 – cum de ni se face poftă de cozonac citind poezii de iarnă sau ce cărţi se asortează perfect cu pizza, spaghetti şi ciocolată – cam acestea au fost doar câteva dintre limitele imaginaţiei între care s-a derulat jocul olimpicilor care, drept răsplată pentru răspunsurile lor nu s-au ales cu şorţuri de bucătărie – ci cu volumele editate de Editura Charmides – cărţi de poezie, în special, pentru că poezia reprezintă delicatesa supremă între genurile literaturii, după cum a motivat moderatorul Dan Coman.
Setea după atâtea bunătăţi (fie ele plasate doar în imaginaţie) a fost potolită de un concert surpriză susţinut de Ada Milea, însoţită de studenţi la Academia de Teatru din Târgu Mureş şi un actor de la Naţionalul din Cluj.
Olimpicii au întâmpinat-o cu aplauze şi s-au bucurat din plin de transpunerea magistrală în muzică a unor poveşti celebre (Fata Babei şi Fata moşului) sau a unor personaje faimoase din Caragiale, ca şi de alte piese celebre care fac din Ada Milea un cititor atent şi sensibil, ea fiind şi cea care a dat viaţă (muzicală) pinguinului Apolodor, între altele...