Publicul care a umplut căminul cultural din Mărișelu, zilele trecute, s-a bucurat din plin de câteva piese de teatru puse în scenă într-o manieră deosebită de elevi sosiți din 10 școli ale județului. Juriul a avut mari bătăi de cap încercând să stabilească ierarhia. Premiul I a fost cucerit de trupa de teatru de la Școala Gimnazială Ardan.
„Pe 1 februarie 1852, dramaturgia românească a cunoscut o nesperată predispoziție revoluționară prin făurirea în cadrul societătii a unui creion de mare finete care avea , peste ani,să desavârsească domeniul teatral al scrierilor esentializate în proză. La 163 de ani distanță, Școala Gimnazială „Măriselu” în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bistrița–Năsăud și Casa Corpului Didactic s-a străduit să celebreze acest fapt printr-o manifestare materializată întru-un festival-concurs de teatru județean numi încă de la prima sa ediție, din 2013, „La Hanul lui Mânjoală”, în amintirea simbolului teatrului românesc - Ion Luca Caragiale...” au explicat organizatorii pentru Bistrițeanul.ro.
Festivalul–concurs de teatru a fost coordonat de către prof. Grigore Tursan și învățătorul Ometiță Maxim și a fost sprijinit de directorul școlii, profesorul George Ignat, de inspectorul educativ prof. dr. Aurelia Dan (ISJBN) și de profesoara Loredana Zbîncă (CCDBN).
Au participat în concurs trupe de teatru de la Școala Gimnazială „George Cosbuc” (Coșbuc), Școala Gimnazială Șieu- Odorhei, Școala Gimnazială „Grigore Herinean” (Galații Bistriței), Școala Gimnazială Șieuț, Școala Gimnazială Sebiș, Școala Gimnazială Șieu, Școala Gimnazială Ardan, Școala Primară Domnești, Școala Gimnazială Mărișelu și Școala Gimnazială Nr 1 (Bistrița, aceata din urmă participând doar la activiatea de Creație Literară).
Invitații speciali nu au lipsit de la acest eveniment: trupa de treatru Corint și trupa de soft–rock Smog i-au încântat pe cei preznți în sala Căminului Cultural.
Comisia de jurizare care s-a îngrijit de evaluarea reprezentațiilor a fost constituită din șase membri: profesoara Irina Matei (Colegiul Național „Andrei Muresanu” Bistrița), bibliotecar Nicoleta Butuza (Colegiul Național „Andrei Muresanu” Bistrița), profesoara Camelia Toma (Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, Bistrita), directorul Casei Corpului Didactic BN, profesoara Loredana Zbînca, profesoara Antonia Orban (Palatul Copiilor Bistrița) și inspectorul educativ Aurelia Dan (ISJBN, președintele juriului).
Publicul care a umplut căminul cultural din Comuna Măriselu s-a bucurat de punerea în scenă, într-o manieră deosebită, a reprezentațiilor teatrale care au dat mari bătăi de cap juriului în stabilirea ierarhiei.
Premiul I a fost acordat trupei de teatru de la Școala Gimnazială Ardan, coordonată de profesoara Mihaela Zbînca, care a pus în scenă „Tache, Ianche si Cadâr” de Victor Ion Popa. Premiul al-II-lea s-a oferit trupei de teatru de la Școala Gimnazială Șieu, coordonată de profesoara Simona German care a pus în scenă „Două loturi” de I.L. Caragiale iar premiul al-III-lea a revenit trupei de teatru de la Școala Gimnazială Șieu–Odorhei, coordonată de profesoara Angela Cosma, care a pus în scenă ,„Despre comeată” de I.L. Caragiale. ht Gym
La categoria claselor a-IV-a, s-au înscris în festival două școli - trupa de teatru a școlii din Sebiș reușind să obțină premiul I (coordonator învățătorul Creța Dumitru), pestru piesa „Păcală însurat” de Petre Dulfu iar trupa de teatru a Școlii Primare Domnești (coordonator învățător Camelia Feier), care a pus în scenă „Povestea unui om leneș” de Ion Creangă a obținut în aceeași măsură un premiu special.
Festivalul „Hanul lui Mânjoală” a fost sprijinit de Primăria Comunei Mărișelu și de spomnsorii Valybia, Profesional Fight Gym și Bistrița și Casa Ema.
„Felicitări cadrelor didactice și elevilor care s-au implicat în această manifestare, multe mulțumiri tuturor celor care s-au îngrijit de împlinirea acestui eveniment de mare însemnătate cultural–artistică pentru comunitatea noastră și să ne vedem cu bine la ediția de anul viitor” au precizat organizatorii.