Nenumărate accidente s-au petrecut în Bistrița-Năsăud din cauza lipsei marcajelor rutiere. Poliția a dat avertismente, iar drumarii au început lucrările de marcare. Când vor fi gata:
Drumarii au timp până la finalul acestui an să finalizeze lucrările de marcare a drumurilor naționale din Bistrița-Năsăud. Aceștia au primit avertismente din partea Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud și au trecut la treabă.
„Sunt atribuite toate lucrările de marcare, atât pe DN17, cât și pe DN17D, DN17C și DN15A. Conform contractului, lucrările trebuie finalizate până în 31 decembrie, atât marcajele, cât și covorul asfaltic de la Năsăud la Sîngeorz-Băi”, a declarat inspectorul șef al IPJ Bistrița-Năsăud, Mihai Lupșa.
În ceea ce privește stocul de sare și de clorură pentru sezonul rece, prefectul Ovidiu Frenț spune că sunt suficiente și o parte au fost folosite weekendul trecut în zonele în care a fost nevoie.
De asemenea, s-a înaintat o cerere de derogare către Ministerul Transporturilor, astfel încât în zonele de munte să poată fi folosit amestecul de sare și nisip pentru intervenții eficiente, pe drumurile europene acest lucru fiind interzis.