Ziua Sănătăţii, organizată de Centrul Spa Schreiner în 5 mai, se anunţă a fi una plină de surprize. La Bistriţa vor fi prezenţi special pentru această ocazie Kinga Sebestyen, celebra antrenoare de Kangoo Jumps şi unul dintre cei mai renumiţi nutriţionişti - Cristian Mărgărit. În plus, se anunţă o zi plină de sport şi… sănătate.
Kangooclub Romania a dat startul unui proiect de anvergură – “Maraton spre sănătate”. În cadrul acestui proiect o zi este dedicată special bistriţenilor care sunt invitaţi la Centrul Spa Schreiner unde vor avea parte de sport “pe săturate”.
Kinga Sebestyen va susţine cu această ocazie un masterclass iar Cristian Mărgărit un seminar despre “Sănătate şi frumuseţe prin alimentaţie sănătoasă”.
Bistriţenii dornici de mişcare sunt aşteptaţi sâmbătă, 5 mai, cu începere de la ora 10.00, la Centrul Spa Schreiner pentru o “cursă” de Spinning sau o partidă de Squash. Sunt aşteptaţi şi iubitorii fitness-ului şi a exerciţilor de pilates.
Pentru bistriţenii iubitori de muzică şi dans, organizatorii au pregătit ore speciale de Zumba şi Kangoo Jumps, alături de instructorii internaţionali Lucian şi Ramona Pop urmând să susţină un MasterClass şi celebra Kinga Sebestyen.