Dacă ia tradiţională are o zi specială de sărbătoare, de ce n-ar intra şi zadia în Cartea Recordurilor? Domnişoarele sau doamnele îndrăgostite de prezentări fashion sunt invitate la sfârşitul lunii iulie la o prezentare de modă specială care se anunţă deja spectaculoasă! Peste 1.200 de zadii vor fi expuse pestadionul din Bistriţa!
Sute de zadii foarte vechi şi valoroase făceau senzaţie în 2012, la Sinagoga din Bistriţa, întinse pe scaunele şi pupitrele din sala de concerte. De altfel, vizitatorii care s-au perindat pe la Sinagoga cu prilejul acelei expoziţii neobişnuite i-au mărturisit lui Gavril Ţărmure că efectul atâtor zadii expuse şi culorile lor atât de diferite şi vii provoacă un efect copleşitor.
“Unele dintre zadii au peste 100 de ani vechime, altele sunt mai recente. Ele reprezintă, oricum, simbolul temeiniciei, al bunului gust, al cromaticii desăvârşite folosite de femeile care au ţesut asemenea veşminte” povestea atunci Gavril Ţărmure pentru Bistriţeanul.ro, adăugând că în satele judeţului nu se mai ţese aşa ceva pentru că lucrurile s-au degradat vizibil în ceea ce priveşte costumul popular tradiţional, motiv pentru care şi expoziţia de zadii era foarte valoroasă.
A sosit şi momentul ca zadiile să fie scoase din cutiile speciale în care au fost păstrate şi să fie puse în valoare cum se cuvine. Aşa se face că Centrul Judeţean pentru Cultură a conceput un eveniment – manifest la care sunt invitate să participle toate domnişoarele sau doamnele passionate de prezentări de modă care au curajul să fie manechine pentru asemenea creaţii vestimentare speciale.
“Îți place să apari în public? Îți plac prezentările fashion? Acum ai ocazia să fii model la cel mai important Fashion Trend Zadia - Bistrița! Vei pune în evidență zadiile autentice din zona Bistriței, în cadrul paradei Fashion Trend Zadia de pe stadionul „Jean Pădureanu” scriu iniţiatorii acestui manifest pe pagina lor de facebook.
Evenimentul „Manifest pentru portul popular - Zadia” va avea loc în 29 iulie, pe stadionul „Jean Pădureanu”, din Bistriţa.
Cele care doresc să participle la fantastica paradă programată să se desfăşoare chiar de Ziua Imnului Naţional trebuie să completeze o fişă de înscriere pe care să o trimită pentru preselecție la adresa de contact manifest.zadia@yahoo.com, data limită pentru înscrieri fiind 15 iulie 2015.