Spitalul Județean caută un manager! Concursul pentru desemnarea câștigătorului va avea loc în 30 decembrie, la sediul instituției. În ultimii 20 de ani, singurul manager al Spitalului Județean a fost Mircea Gelu Buta. Contractul de management încheiat în urmă cu trei ani a expirat, Buta fiind în 2010 singurul candidat pentru această funcție.
Participanții la concursul de manager vor susține un examen scris, prezentarea proiectului și un interviu.
Obligatoriu, aspiranții la un astfel de post trebuie să NU fi colaborat cu securitatea înainte de 1989 și să nu fie condamnați penal sau în curs de urmărire penală.
Cei care vor să devină manageri ai Spitalului Județean au de pregătit un proiect privind una din temele: „Îmbunătăţirea structurii şi organizării spitalului”; „Schimbarea profilului unui spital cu performanţe nesatisfăcătoare”; „Îmbunătăţirea managementului resurselor umane”; „Evaluarea serviciilor de sănătate furnizate de spital”; „Analiza situaţiei economico-financiare”; „Analiza calităţii serviciilor medicale”; „Strategia managementului în domeniul achizițiilor”; „Strategia managementului în activitatea de investiții”; „Fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli în vederea eficientizării activității spitalului”.
Candidaţii aleg una din temele de mai sus şi dezvoltă un proiect de lucrare de specialitate, realizat individual, urmând a rezolva problemele solicitate într-un volum de maxim 10-12 pagini,
Concursul va avea loc la sediul Spitalului Județean, în 30 decembrie, iar taxa de participare este 500 de lei.
Bibliografia și condițiile de înscriere sunt afișate la adresa:
http://www.portalbn.ro/cj/Lists/Anunturi%20de%20angajare/DispForm.aspx?ID=76&Source=http%3A%2F%2Fwww%2Eportalbn%2Ero%2Fcj%2FPagini%2FAnunturiDeAngajare%2Easpx