Termenul dat de municipalitate companiei Record, cea care a reușit să câștige licitația pentru amenajarea zonei de agrement Codrișor a expirat. Problemele rămân. Mâine nu se deschide ștrandul pentru că firma a găsit vopsea pentru bazinul de înot.
Ștrandul municipal nu e gata! Termenul dat de autorități a expirat, însă lucrările nu sunt finalizate, în aceste condiții municipalitatea nu poate spune când și dacă ștrandul Codrișor va fi deschis în acest an publicului.
Primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu, a declarat pentru Bistrițeanul.ro că mâine ștrandul municipal nu va fi deschis, așa cum se spera, întrucât compania Record are o problemă cu vopseaua necesară lucrărilor care se efectuează pentru bazinul de înot.
„Nu au vopsea! Tot bazinul a fost rașchetat și ar trebui folosită o vopsea specială, care vine din import și care nu a ajuns deocamdată. Nimeni nu știe să ne spună când va ajunge, însă un lucru este cert: nu voi accepta lucrările de proastă calitate. Am discutat și cu conducerea companiei zilele trecute și le-am spus și lor foarte clar că nu mă las șantajat, nu accept lucrări proaste numai din dorința de a deschide ștrandul. Dacă lucrările nu sunt făcute corespunzător, nu pot fi recepționate. Trebuie refăcute toate finisajele”, a mai spus primarul Ovidiu Crețu.
Încă de zilele trecute, primarul Ovidiu Crețu avertiza că există probleme serioase cu firma care a realizat lucrările la ștrandul municipal, lucrări de proastă calitate pe care municipalitatea nu le va plăti. Detalii găsiți AICI: