Târgul Produs în Bistrița-Năsăud organizat în jurul Bisericii Evanghelice cu bunătăţi ale producătorilor autohtoni, unul și unul, aduce mâine bistriţenilor câteva noutăți. „Cocoradă” cu prune, varză sau brânză coapte pe vatră, pâine de casă sau cornuțele cu magiun vin să întregească oferta producătorilor locali.
Mâine, dis de dimineațăm producătorii autohtoni revin în centrul istoric al Bistriței!
În noua piață locală, amenajată în jurul Bisericii Evanghelice, Asociația Produs Bistrița-Năsăud își propune - și reușește, să adune în fiecare sâmbătă timp de câteva ore meșteri populari deosebiți, artizani, dar și producători autohtoni care aduc în centrul orașului produse greu accesibile publicului larg.
Nu vor lipsi mâine de la târgul din centru agricultori care aduc legume sută la sută bio, cultivate cu multă trudă și multă grijă în Nimigea sau în Florești, fructele de pădure, siropurile și dulcețurile sau murăturile și zacusca care vă pot umple cămările pentru iarnă.
Țuica, vinul, produse și el în Bistrița-Năsăud vor sta și mâine la loc de cinste în târgul amenajat în jurul Bisericii Evanghelice.
Mierea, prăjiturile, înghețata de casă nu vor lipsi nici ele de la a treia ediție a târgului Produs în Bistrița-Năsăud.
De mâine puteți găsi la târg și plăcinte coapte pe vatră, familiei Banu din Liviu Rebreanu adăugânduli-se, alăturânduli-se o altă gospodină din Figa care aduce mâine, pentru prima dată, cocoradă tradițională umplută cu prune, brânză, varză, brânză și coade (cozi de usturoi, ceapă și mărar), proaspăt scoase din cuptor.
Nici artizanii sau bijutierii locali nu vor lipsi de la târgul de mâine.
Târgul își deschide porțile mâine dimineață la 8:00, producătorii putând fi găsiţi aici până în jurul orei 14:00