Perioada de depunere a dosarelor din partea celor care vor finanţare nerambursabilă de la Primăria Bistriţa se încheie mâine. Autorităţile anunţă că este ultima zi în care se mai primesc cereri din partea ONG-urilor, asociaţiilor sau cultelor religioase care vor sprijin financiar pentru anumite proiecte.
Bugetul alocat în acest an pentru finanţările nerambursabile pe care le dă Primăria Bistriţa este de 1,9 milioane de lei.
La fel ca şi în anii trecuţi, evaluarea şi selecţia proiectelor care vor fi depuse se va face de către comisii numite de Consiliul Local Bistriţa. După finalizarea evaluării proiectelor, fiecare comisie de evaluare va elabora un raport al procedurii de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă, care se va înainta primarului în vederea supunerii spre aprobare într-o şedinţă de Consiliu Local.
Beneficiarul finanţării trebuie sa asigure o contribuţie proprie de minimum 10 la sută, restul de 90 la sută fiind ajutorul primit de la Primăria Bistriţa.
Potrivit proiectului care vizează finanţările nerambursabile, sumele ce pot fi obţinute pentru cei care au depus dosare la secţiunea "Sport" încep de la 15.000 de lei şi pot ajunge până la maximum 1.000.000 de lei. La celelalte secţiuni, Tineret, Interdisciplinar, Educaţie, Protecţia mediului, Social, Cultură şi Sporturi individuale, sumele care pot fi obţinute sunt cuprise între 3.000 de lei şi 15.000 de lei.
În total, în acest an municipalitatea a alocat suma de 1,9 milioane de lei pentru finanţările nerambursabile. Astfel, pentru secţiunea Tineret – 40.000 de lei, cea de Sport de performanţă (jocuri sportive) – 1.500.000 de lei, la Sporturi individuale şi sportul pentru toţi – 50.000 de lei. În ceea ce priveşte secţiunea Educaţie – 40.000 de lei, Protecţia mediului – 40.000 de lei, Relaţii internaţionale – 40.000 de lei, Interdisciplinar – 50.000 de lei, Social – 60.000 de lei şi Cultură – 80.000 de lei.