Ultimele luni ale fiecărui an sunt lunile cu cele mai multe infracțiuni. Chiar dacă odată cu legea grațierii mulți au fost eliberați din închisoare, în ultimele două luni ale anului 2017 numărul infracțiunilor a fost mai mic în Bistrița, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016.
Legea grațierii a favorizat ieșirea din închisoare a numeroși deținuți. Deși mulți credeau că numărul de infracțiuni va crește din această cauză, rapoartele poliției arată că s-a întâmplat exact contrariul. În Bistrița au avut loc în ultimele două luni ale anului 2017 mai puține furturi și mai puține violențe decât în aceeași perioadă a anului 2016.
Astfel, în perioada noiembrie – decembrie 2017, comparat cu aceleași luni ale anului 2016, au scăzut furturile din societăți comerciale, dar au crescut cele din locuințe, buzunare, poșete, autoturisme etc.
„În perioada noiembrie – decembrie 2017 au fost înregistrate 133 de infracțiuni de furt comise pe raza municipiului Bistrița. Dintre acestea, 21 au fost furturi din locuințe și 23 din societăți comerciale. În aceeași perioadă a anului 2016, s-au înregistrat 134 de infracțiuni de furt, din care 19 din locuințe și 35 din societăți comerciale. Diferența prezintă furturi din buzunare, poșete, autoturisme, etc”, au declarat pentru Bistrițeanul.ro, reprezentanții IPJ BN.
Situația e la fel și în cazul infracțiunilor de lovire sau alte violențe.
„În perioada noiembrie – decembrie 2017 au fost înregistrate 53 de infracțiuni de lovire sau alte violențe, în scădere față de aceeași perioadă a anului 2016, când au fost înregistrate 62 de infracțiuni de lovire sau alte violențe”, au explicat reprezentanții IPJ BN.
În ce privește infracțiunile de omor, nici în 2016 și nici în 2017, în lunile noiembrie și decembrie, nu au fost înregistrate astfel de fapte.