Ce ne dorim

În primul rând, să nu ne amintească de predecesorii săi ci să fie pregătit cu soluţii, să-i placă rolul în care a fost ales, să fie sensibil la înfăţişarea oraşului, să-i pese de ce-au lăsat neterminat edilii anteriori, fără acuze, să contribuie manierat la realegerea sa.

Să-şi dovedească măiestria organizatorică, realismul şi tenacitatea, să practice un anumit curaj civic şi să manifeste o sănătoasă preocupare pentru binele comunitar.

Să fie prudent, coerent şi onest şi să chibzuiască neîntrerupt la toţi cetăţenii Bistriţei evitând răzgândelile, să nu judece părtinitor făcând apel la stereotipuri lipsite de valoare.

Să poată lua decizii importante, pe bază de analiză calificată şi sfaturi tehnice, incluzând experţi, consilieri locali, exponenţi ai societăţii civile, defel pe criterii de duşmănie personală sau, în preajma alegerilor, de încăierare electorală.

Să decidă în numele nostru dar să admită că nu dispune de o competenţă universală şi că simplele lui opinii personale despre oricine şi orice nu sunt neapărat un captivant patrimoniu de înţelepciune.

Ne lipsim de un edil necioplit şi deficitar, inadecvat şi autoritar, cu subalterni obligaţi să-i neutralizeze carenţele prin abile şi permanente manevre şi care, în situaţiile derapajelor stânjenitoare, nu-şi prezintă scuze public.

Să aibă convingeri şi idealuri, nu doar scopuri conjuncturale şi şiretlicuri care să ne copleşească de îndoieli.

Să nu mai sculpteze cu laserul spaţii utopice, viaducte pantagruelice, atârnate peste gropile cârpite ale oraşului.

Să acorde mai multă importanţă muncii sale decât prezenţei tricromatice şi delirante prin mulţime si să ocolească extravaganţa scabroasă, de iarmaroc.

Să evite să folosească devorant apelativele atunci când vorbeşte despre sine.

Să nu se ţină cu dinţii de funcţie şi de ranguri împotriva tuturor evidenţelor şi, măcar o dată pe zi, să se întrebe sincer, dacă chiar este ceea ce crede comparativ cu ceea ce îl amăgesc alţii că este.

Să fie orgolios cu măsură, ambiţios, doritor de a lăsa ceva în urma sa astfel că, la sfârşitul mandatelor, să ne privim în ochi senini, deopotrivă emoţionaţi, bucuroşi şi mândri de isprăvile comune.

Să lase în urma sa un oraş conform necesităţilor de ordin practic, iar noi – drept răsplată – îi vom construi un amplasament convenabil pentru statuie.

Cu condiţia ca râvna lui pentru imortalitate să existe cu adevărat.

Cu ce ne-am pricopsit

Primăria se recomandă un spaţiu lipsit de părtinire, al discernământului în aceeaşi măsură riguros şi nuanţat, dar şi al deciziilor ferme, puţin negociabile.

Contrar aşteptărilor, edilul nostru pare o glumă distonantă, are mari carenţe în administraţie şi suferă, în mod vizibil, de sindromul organizării interesate dar precipitate şi deficitare.

Este ciufut, trufaş, aprins de contradicţii răzgâiate şi replici gata-făcute, luându-şi aere de indignare, exasperare sau martiraj.

Un primar populist, ţanţoş, invitat privilegiat la televiziunile locale şi care crede în competenţa sa universală, aproape suspect de megalomanie paranoică, fiind subjugat unor discursuri pompoase: "Nimeni până la mine, am făcut, am dres, am stăvilit, am apărat, m-am sacrificat, am salvat, am rezistat..." care nu este altceva decât spovedania triumfalistă a încântării de sine, a gălăgiei deşarte, a grandomaniei personale.

Şeful. Conducătorul. Tace, face şi desface. Se simte îndrituit.

E din altă lume.

Întotdeauna, sprijinindu-se narcisic pe experienţa proprie care îi dictează ce să facă, hotărăşte grav cine va fi iertat şi cine nu, sfătuieşte, penalizează, tranşează frust.

Mizând 100% pe farmecul personal, alimentat pururelnic de către subordonaţii obsecvioşi ori moderatorii lipsiţi de demnitate, se canoneşte să fie tot timpul excesiv de simpatic şi foarte amuzant, se întrece în aroganţe, sarcasm provincial, ironii mărunte, face paradă de erudiţie şi de autoritate dând, în cazul situaţiilor tensionate, prea multe citate.

Or, urnindu-te greu, eşti predispus eşecurilor repetate şi proiectelor fanteziste, aidoma unui hei-rupist notoriu, cuprins de febra şi atmosfera pompieristică, obligându-ne să asistăm, de fapt, la un nevindecabil delir de repetiţie vitriolică, secvenţe de resentimentarism letal şi vanitate malignă.

Om fără dileme, partener al eschivelor, ţâfnos, încremeneşte frecvent în proiecte, lipsit de raţiune şi spasmodic, ademenit de vecinătatea ori posedarea capturii.

Mai mult, ignorând monarhic tot ce se întîmplă în jur, declară că îşi sugerează un al 3-lea mandat.

Cel căruia nu-i trece niciodată prin cap că poate greşi, că poate fi monstruos, că e nedorit şi păgubitor, că nu e nici profesor, vraci ori despot luminat, cerşeşte adesea slujirea bistriţenilor.

Activitatea sa lasă impresia unui surogat ieftin, aduce a bătaie de joc, pare o strânsură de idei sfârâite, plină cu descurcăreli de ultimă zi.

Văzându-l cum caută mereu, tulburat, motivaţii înalte, fără substanţă, fără semn, fără nici un temei spiritual nu poţi decât să te întrebi: “De unde l-au scos?”

Care CV monumental l-a făcut eligibil, iar apoi de neînlocuit, pentru un asemenea post?

În numele lui Dumnezeu, primarul actual este oare de neclintit?

Să terminăm cu un epitaf, în notă comică, aidoma magistrului Mihai Ursachi:

"Oamenii din Bistriţa aveau un primar.

Dar nu le-a folosit nici ca cât... ",

fiindcă a venit momentul să ne dăm seama că limitele sale interioare îi sunt mult mai anevoie de târât decât cele exterioare.

Ultima găselniţă, varianta ocolitoare, alunecă într-un regim cu iz melodramatic, sleindu-se în presă şi televiziune.

E hărţuită pătimaş pe bază de exclusivism isteric şi se transformă în caraghioslâc mediatic.

Până la scandalul cu terenul de sport primarul n-a mai avut un deficit de imagine de o asemenea anvergură.

Prezenţa neîntreruptă a acestui gând, conştiinţa demisiei inevitabile, ar trebui, pentru un funcţionar onest şi înzestrat cu simţul realităţii, să fie paralizantă, deprimantă, nimicitoare şi reprehensibilă.

Şi-a construit un mjloc sigur de a deveni antipatic, aproape respingător.

Zilele lui Ovidiu Teodor Creţu în Primăria Bistriţa par numărate.

Evidenţă: La comentarii vor fi prezenţi, ca de fiecare dată, și paradoxuri groteşti ale naturii, oligoceni boschetari on-line, prezenţi peste tot şi nicăieri valabili, adevăraţi Monica Tatoiu cu sex incert, nonsensuri ce se mulează perfect peste şablonul reclamei Zaraza.

Din fericire, paraziţilor subnormali, cu creierul exfoliat din naştere şi care nu pot îngăla două cuvinte, nici o exorcizare literară acută nu le mai poate fi utilă.

Ar fi pierdere de vreme.