De cum apar ei saracii in Kamikaze, de cum la orice miscare gresita ii mananca DNA-ul? Cum nu sufla la timp in borsul incins al premierului sau, mai rau, al presedintelui, si se trezesc la munca de jos, daca nu direct la usile procurorilor la interogatorii…

“Vreau sa va spun ca pentru mine este o onoare si sunt mandru sa lucrez cu Ioan Oltean. Este o placere sa colaborez cu dansul. Eu ma consider un fel de ucenic al lui Oltean si sunt bucuros ca am ajuns sa fiu in preajma sa”, a declarat Ioan Botis.

Cum sa nu-ti fie mila? Pentru mine este o onoare ca nu mor inca de foame. Daca sunt mandra de ceva, sunt mandra de copiii mei. Placerile mi se trag din alte zone, multumesc celui de sus, ceva mai destinse decat colaborarea cu Ioan Oltean si despre bucurie pot vorbi cand sunt in preajma unui munte, cand tin in brate o carte buna sau cand copiii si prietenii mei imi zambesc. Nu mi-l pot imagina pe politicianul I.O. ca sursa fecunda de bucurie pe linie ierarhica.

De ce ajung oamenii astia sa vorbeasca asa? Il respectam pe Ioan Botis, la fel cum sunt constienta de forta lui Ioan Oltean, de capacitatile lui de lider, dar de ce ajung sa se poarte toti taticii astia ca niste prostituate de lux care isi modifica discursul odata cu miscarile soldurilor la vederea miei de euroi? Nu pot spune pur si simplu: am de invatat de la X? Sau Y e un sef bun, nu se supara cand nu-i nimeresc fundul din prima? Se pare ca nu. Grotescul trebuie dus mai departe. La “vaaai, stati o clipa sefu’, era sa aveti o scama!” La “tu esti zidarul si eu calfa, tu floarea si eu albina, tu soarele, eu pamantul. Fara tine as ingheta in fix opt minute.” Ce naiba?! Pentru construirea unei imagini bune s-au inventat agentii de publicitate, campanii electorale, fotografi profesionisti.

E chiar nevoie ca in comunism sa marsam pe limba de lemn transformandu-ne sufletele si gurile in ghene fetide din care ies minciuni peste exagerari peste hiperbolizari? De ce? Oameni buni, sunteti politicieni, nu pseudopoeti.

Azi va pupati si maine va scuipati si radeti pe infundate la spitalizarea ori procesele inscenate adversarilor politici, daca de asta depinde castigarea unui ciolan. Dar hai, hai sa nu ne enervam. Iata, cu ajutorul conjudeteanului nostru George Cosbuc vorbesc si eu despre Ioan Oltean:

Salbaticul Ion e-n zale si-n fier
Si zalele-i zuruie crunte,
Gigantica poart-o cupola pe frunte,
Si vorba-i e tunet, rasufletul ger,
Mustata din stanga-i ajunge la cer,
Si Ion e un munte.

Bine asa? Sau imi mai dati si voi sugestii despre cum poate fi pupat in fund unul, altul. Fireste, ALESUL trebuie sa isi afiseze programul pe usa. Pun pariu ca vor fi cozi interminabile.