Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” Constanţa a adunat peste 350 de persoane în sala mare de spectacole a Centrului Cultural Municipal din Bistrița.
Balerinii au reușit să pună în valoare posibilităţile multi-artistice pe care Teatrul Național le are, acesta fiind pe lista puţinelor teatre din ţară ce înglobează muzica simfonică, balet, operă şi operetă în repertoriu. Ridicat în picioare, publicul bistrițean a demonstrat din nou a fi unul receptiv, primitor și satisfăcut de cele prezentate de către profesioniștii constănțeni.
În cadrul evenimentului cultural Zilele Operei "Constantin Pavel"a doua zi a avut loc spectacolul susținut de artiștii Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" din Constanța. Compania de Balet a prezentat poemul vocal-coregrafic “L’heure d’or de Paris” în traducere "Ora de aur a Parisului" regia, scenografia şi coregrafia semnată de prim-solistul Horaţiu Cherecheş.
Cuvântul de deschidere a celei de-a doua seri de operă i-a aparținut directorului instituției culturale, dr. Dorel Cosma și dr. Mircea Gelu Buta, amândoi amintind importanța manifestării organizate și în același timp mulțumindu-i pentru prezență sopranei Daniela Vlădescu, directoarea Teatrul Național "Oleg Danovski".
Invitată la Bistrița de foarte multe ori pentru a lua parte la diferite acțiuni culturale organizate de Centrul Cultural Municipal, Daniela Vlădescu a mărturisit pe scenă că va onora mereu cu prezența fiecare invitație ce vine din partea acestei instituții, deoarece aici se simte întotdeauna acasă.
Bistrițenii prezenți au avut parte de un spectacolul frumos, ce a durat aproape 2 ore cu o pauză de 15 min. În prima parte am văzut un spectacol clasic de balet, iar în a doua parte a fost o demonstrație superbă de balet neoclasic, pe chansonetele interpretate de Daniela Vlădescu şi Marius Eftimie.
Evoluția tinerilor balerini a fost recompensată prin ropotele de aplauze care parcă nu se mai terminau, cei prezenți ridicându-se în picioare tocmai pentru a le oferi artiștilor ceea ce merită ... aplauze. Cortina a fost trasă și astfel s-a încheiat cu succes și cea de-a IV-a ediție a festivalului Zilele Operei "Constantin Pavel".
Doris Gîța