Inevitabil, Poveştile jucăuşe puse în scenă de cei patru actori de la Teatrul “Iosif Vulcan” din Oradea au debutat cu un clovn exuberant care, după introducerea de rigoare, a aruncat un pumn de praf magic în aer. A fost suficient ca în Sinagogă să răsară ca prin minune Scufiţa roşie – care, tot încercând să ajungă la bunicuţa ei bolnavă – s-a intersectat, cum era de aşteptat – cu Lupul – între timp cuminţit şi cu năravul gata strunit, astfel încât n-a mai mâncat-o, ci i-a dăruit un buchet de trandafiri, sfătuind-o să se grăbească spre casa bunicii...! 

Scufiţa s-a intersectat, în schimb, cu cei trei iezi rătăciţi în pădure pe care tot lupul i-a dus înapoi acasă la Capra cu trei iezi care s-a dus să le pregătească ceva de mâncare şi până s-a întors, unul dintre iezi a făcut o altă magie care a transformat toată scena în sală de bal: copiii au năvălit şi au dansat cot la cot cu prinţul, Cenuşăreasa, regele şi regina!

Cei mai norocoşi au jucat şi rolul de pitici în următoarea poveste care s-a derulat rapid cu o mamă vitregă suficient de vicleană şi rea încât să-i ceară vânătorului s-o ucidă fără milă pe Albă ca Zăpada, în miezul întunecat al pădurii!

Noroc că vânătorul era însuşi lupul din prima poveste – între timp cuminţit şi cu năravul schimbat – aşa că Albă ca Zăpada a avut noroc, n-a fost ucisă, ci a dansat încă o rundă alături de copii pe scenă – concluzia fiind una singură: uneori, câteodată, din când în când - şi lupul – ca şi oamenii – îşi schimbă năravul şi devine bun, aşa cum trebuie să fim şi noi, fără a uita să ne spălăm pe dinţi, să avem grijă unii de alţii şi să ascultăm de părinţi şi bunici.

Uneori. Cât să nu dăm de bănuit...:)