– Ce ţi-am spus eu? zise tânărul privind în jur. Pe-ăştia nu i-au anunţat încă. Băăăi, strigă el cât îl ţinu gura, sculaţi, băi, c-am venit cu filmul!

Un câine, apoi altul lătrară răguşit undeva pe-o uliţă. Apoi se auzi iarăşi ploaia.

– Stai că-i dezmorţim noi imediat, zise el şi sări în maşină. Din megafonul instalat deasupra capotei răsună un pârâit, apoi ceva ca o tuse prelungă, urmată de un şuierat ascuţit. O turturică ţâşni speriată de sub clopotniţă şi se pierdu peste deal.

“Lumina ştiinţei şi tehnicii a pătruns”, bubui deodată megafonul scoţând nişte pocnituri care acoperiră şirul cuvintelor, lăsând din când în când să se strecoare, ciuntită şi stingheră, câte-o expresie; o clipă, “ascuţirea făţisă a luptei” şi “imaginea vieţii noi” plutiră dezorientate în aer; o slavă ropotitoare însoţi cuvântul “chezăşie”, scăpat neatins; în cele din urmă, megafonul fu cuprins de un bârâit grozav din care şoferul mai desluşi “minunată”, “călăuzindu-ne” şi “amendă”. După “amendă” megafonul mai horcăi o dată şi tăcu.

Tânărul coborî din cabină şi veni spre şofer:

– S-a auzit ceva?

– S-a auzit. L-ai dat cam tare.

– Lasă că e bine, să ştie toţi. Ăştia, dacă nu se sperie, nu ies din casă. I-am luat dur, ce zici? şi trase cu ochiul.

(…)

Tânărul, întorcându-se brusc din profil, îi făcu semn să tacă. “Auzi?!” “Ce?” “Vine cineva!” Şoferul scoase capul de sub streaşină şi ascultă. Un murmur surd, un fel de alergare măruntă, înăbuşită, se auzea din întuneric, în lungul drumului.

– Sunt mai mulţi, vin la trap ţăranii, chicoti tânărul. Au auzit megafonul şi-a intrat spaima-n ei.

(…)

Îşi încheie nasturii de la haină, îşi netezi frizura. Hai, măi tovarăşi, mai repede că ne-apucă iarna! strigă el vessel, dar, în clipa următoare, scoase o exclamaţie şi făcu un salt înapoi. Vitele pătrunseră buluc în lumină, oprindu-se buimăcite, cu cozile ridicate, în faţa camionului…

Fragmentul de mai sus face parte din povestirea “Caravana cinematografică” – scrisă de Ioan Groşan şi inclusă într-un volum consistent de povestiri pe care Bistriţeanul.ro şi Librăriile Aletheia l-a oferit cadou unui bistriţean – singurul, de această dată – care a ştiut să răspundă convingător la întrebarea concursului (Care a fost cea mai proastă zi din viaţa dumneavoastră?).

Câştigătorul este domnul Radu Rostas care a considerat de cuviinţă să ne împărtăşească faptul că, vorba poetului – “Există doar două moduri de a-ţi trăi viaţa. Unul dintre ele este ca şi cum nu există miracole. Celălalt este ca şi cum totul este un miracol.” – Albert Eistein

"N-as putea spune ca-mi amintesc o zi anume, insa un moment dezamagitor am traversat recent. Stiti cum se zice - gaseste prieteni în zile bune pentru a-i pune la încercare în zilele rele. Mi-as fi dat si ultima picatura de energie pentru a-i ajuta, fiindca am simtit dintotdeauna asta pentru ei.

Toti alergam dupa astfel de companie fie ca ea e formata din parinti, rude sau pur si simplu cunoscuti apropiati.

Am avut nevoie urgent de un ajutor financiar pe care urma sa-l returnez de-a lungul unui an. Am apelat la doi dintre cei mai de nadejde prieteni – asta imi imaginasem.

Nu intru in detalii: la inceput mi-au promis marea cu sarea, apoi raspundeau tot mai rar la apelurile mele, in final m-au ocolit iar cand eram ajuns pe marginea prapastiei m-au refuzat categoric ca pe ultimul om, cu justificari ale caror subrezenie ma stinghereau pe mine insumi.

Am inteles, in acea clipa monstru, ca pierd doi prieteni. Intre timp m-am echilibrat dar, din toata experienta, am retinut, vorba inegalabilei Audrey Hepburn, ca dacă vreodată ai nevoie de o mână de ajutor, vei găsi una la capătul braţului. Adica tot pe-a ta.

Radu R.