Municipalitatea trebuie să suplimenteze banii pentru lucrările care se fac la ștrandul Codrișor, cu o sumă de peste 500 de mii de lei, din cauza unor probleme apărute în cursul execuției, lucrări suplimentare care nu au putut fi determinate în fazele de proiectare. Probleme ridică structura de rezistență a bazinelor, dar și a tribunelor.
Firma Record care a început de anul trecut lucrările la ștrandul orașului, câștigând licitația cu o suma de 4.280.000 de lei a descoperit în timpul execuției că există mult mai multe probleme decât cele prevăzute inițial în studiile și proiectarea făcută pentru acest obiectiv.
Anul acesta ștrandul nu va fi deschis, bistrițenii putând să profite abia de anul viitor de noua investiție a municipalității. Între timp Consiliul Local Bistrița trebuie să aloce suplimentar față de banii prevăzuți pentru anul acesta, respectiv 3 milioane de lei, încă 529.000 de lei pentru lucrările suplimentare care nu au putut fi determinate în faza de proiectare și care, conform municipalității „se datorează viciilor ascunse ale structurii de rezistență de la bazinul mare, bazinele mici și tribune. Astfel, pe baza evaluărilor tehnice și economice făcute de către proiectant, suma necesară suplimentar pentru finalizarea lucrărilor este de 529.000 de lei”, se arată în proiectul de rectificare bugetară care va intra în dezbaterea consiliului municipal în ședința de joi.
Nici nu este de mirare că problemele apar una după alta, mai ales că ștrandul municipal nu a mai beneficiat de investiții din anul 1972.
În zona Codrișor se efectuează lucrări de modernizare a ștrandului și a suprafeței din zona acestuia, pe o suprafață de 13.000 de metri pătrați din cei 60.000 cât are întreaga zonă de agrement.
După modernizare, în zona Codrișor va exista o adevărată bază de agrement, cu bazine, loc de joacă pentru copii, plajă, terenuri de tenis și terase.
În plus, ștrandul va fi acoperit cu o folie specială care va permite să se folosească ștrandul și în lunile mai și septembrie. Anual aproape 20.000 de bistrițeni trec pragul ștrandului Codrișor pentru a se răcori și scăpa de canicula din timpul verii.