Firma care se ocupă de amenajarea pasajelor istorice şi a Pieţei Mici a reuşit să finalizeze o bună parte din lucrări. Primarul anunţă că anul acesta va fi gata Piaţa Mică care, are nevoie de un nume istoric.
”În această toamnă vom finaliza Pieţişorul sau Piaţa Mică. Vă şi provoc să-i găsim o altă denumire, aşa cum găsit şi la altele, exemplu Piaţa Dominicană. Şi actuala Piaţă Mică merită să aibă un nume cu rezonanţă istorică!” a precizat primarul Ovidiu Creţu.
Edilul spune că toate pasajelor vor fi pietruite până la venirea frigului. Până acum au fost realizate deja instalaţiile şi toate pasajele cuprinse în proiectul de modernizare sunt deja aduse la stadiul de balast stabilizat.
Totuşi, pasajele pe care nu se va putea lucra în timpul iernii vor fi amenajate astfel încât oamenii să poată circula fără riscuri: ”am cerut firmei TCI ca în acele zone în care nu se va lucra iarna să fie făcute amenajări astfel încât cetăţenii să poată circula fără riscuri majore. Am constatat că, deşi pasajele au fost închise iarna trecută au fost lucrări pentru instalaţii cu gropi, cu şanţuri, oamenii tot pe acolo au circulat” a mai spus primarul.
Reabilitarea Pieţei Mici şi a pasajelor a fost cuprinsă în proiectul „Regenerarea urbană a centrului istoric Bistriţa, Axa turistică 1, 2, 3”.
Valoarea acestuia este de 10 milioane de euro şi el urmăreşte să redea funcţionalitatea pasajelor şi a accesului către întreg centrul istoric pentru valorificarea patrimoniului cultural. Vor fi construite trei axe turistice - Axa Coroanei, Axa Artelor şi Axa Breslelor.