Primăria Bistrița a reușit să acceseze 30 milioane de lei pentru construirea unui campus în incinta Colegiului Național Liviu Rebreanu. Lucrările însă s-au oprit de săptămâni bune, dar primarul asigură că începând din această săptămână vor fi reluate în baza unui proiect revizuit.
În toamna anului trecut, însuși primul-ministru Victor Ponta, însoțit de alţi trei miniștri au ajuns în sala de festivități a Colegiului Național Liviu Rebreanu, unde au semnat alături de Liviu Dragnea contractul de finanțare pentru campusul școlar.
Ideea realizării unui campus școlar la Liviu Rebreanu este un proiect vechi, încă din 2007, iar în cele din urmă anul trecut au fost alocați bani și licitația a fost câștigată de Miss Grup.
Firma ar fi trebuit să termine întreaga lucrare într-un termen de 15 luni, însă o bună perioadă a fost nevoită să oprească lucrările din cauza unor probleme apărute în timpul execuției acesteia, probleme de proiectare.
Valoarea totală a acestui proiect este de 7 milioane €, din care 5,2 milioane sunt bani care vin de la Ministerul Dezvoltării și 800 de mii de euro reprezintă finanțarea locală.
În noul campus de la Liviu Rebreanu vor fi construite mai multe clădiri unde vor învăța elevii, iar internatul va fi transformat într-un minihotel.
Tot în incinta campusului vor fi construite o sală de sport polivalentă, dar și un centru de documentare și informare.
Consilierii municipali i-au cerut primarului, în ultima ședință a Consiliului Local, detalii despre lucrările de la Colegiul Național Liviu Rebreanu, care au fost stopate de o bună perioadă de timp.
Primarul Ovidiu Crețu a anunțat că din această săptămână lucrările vor fi reluate la campusul școlar. „Am finalizat revizuirea proiectului pentru campusul de la Liviu Rebreanu. Este depus deja la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest și am avut o discuție cu autoritatea de Management din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale pentru a urgenta lucrările. Săptămâna viitoare (n.n. aceasta), constructorul își va relua activitatea pe baza proiectului revizuit", a precizat Ovidiu Crețu răspunzând întrebărilor formulate de consilierul Gelu Muthi.
Totodată, edilul spune că orele de curs se vor desfășura și în anul școlar care urmează tot în două schimburi, până la finalizarea lucrărilor.
FOTO: arhivă