Câştigătoarea Miss World 2009 şi Top Model of World 2011, bistrițeanca Loredana Salanţă se pregăteşte să meargă în Zimbabwe unde va face parte din juriul Miss Global International Zimbabwe. Până atunci, frumoasa româncă face şcoala de şoferi şi se bucură de vacanţă.
În 2009, bistrițeanca Loredana Salanţă a câştigat titlul de Miss World România, iar anul trecut, în martie, a fost desemnată Top Model of the World. După ce a luat anul trecut BAC-ul cu o notă aproape de 10, frumoasa bistriţeancă s-a înscris la Facultatea de Drept din Cluj, iar mai apoi s-a transferat la Bucureşti.
„Îmi place foarte mult la Bucureşti, îmi plac mult colegii, mă înțeleg foarte bine cu ei”, povesteşte Loredana Salanţă.
Tânăra a venit în vacanţă acasă pentru a face şcoala de şoferi. „Fac şcoala de şoferi, am început doar de câteva zile şi cred că abia în septembrie voi da examenul”, ne-a spus Loredana.
Planurile de vacanţă sună bine pentru Loredana, care va merge în Germania pentru a onora un contract, după care se pregăteşte să plece în Zimbabwe, unde va fi membru al juriului Miss Zimbabwe.
Legat de carieră, Miss Top Model of the World 2011 are în prezent un contract cu o agenţie din Germania şi este foarte mulţumită de oportunităţile care îi ies în cale.
Loredana Salanţă îşi doreşte foarte mult să termine facultatea și să acumuleze cât mai mult, mai ales că visează la o carieră în procuratură sau magistratură.