Astăzi vă oferim spre lectură o nouă povestire trimisă pentru concursul de literatură din cadrul Festivalului Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula – povestirea Mirelei Linul intitulată –

Contele Dracula 

Picături reci de ploaie scaldă drumul de țară deja pustiu de mult. Era noapte, o noapte de vară târzie. O lumină tăioasă străbătu cerul, apoi încă una. Strigăte de demoni au invadat tăcerea și au făcut ca stropii de ploaie să tremure pe un acoperiș al unei case rătăcite printre dealurile Bistriței. Apoi iar s-a lăsat liniștea…

Furtuna era în toi. Clopotele unei biserici ce trăda existența unui sat undeva în apropiere bătea miezul nopții. Ferestrele căsuței singuratice trepidară la auzul acestor sunete divine.

Un fulger lumină în depărtare, pe drumul de țară, o umbră. Începea să crească și să se apropie. Pași repezi și gâfâieli adânci întrerupeau cântecul ploii. Încă un fulger. Silueta se materializa. Era... o femeie !

Părul lung și blond, acum ud și ciufulit arătă că femeia stă de mult în ploaie. Rochia, cândva albă ca laptele, și care acum era plină de noroi și spini, ascundea formele pline, rotunde ale unui corp tânăr de fată. Dantela și broderiile rochiei erau sfâșiate iar picioarele desculțe erau pline de lovituri scăldate-n sânge de la pietricele de pe drum. Dar fața... fața fetei, atât de albă și de luminoasă ca a unui crin de catifea, ochii aceia de albastrul iazului în care se scaldă îngerii și buzele – petale de trandafir îmbibate în miere, se mișcau dând contur unui murmur acoperit de cântecul ploii.

„Vine!”

Cu un clinchet zgomotos zăvorul ușii vechi de la casa singuratică s-a ridicat și a permis ușii să se deschidă. O bătrână i-a făcut semn fetei să intre, apoi zăvorul a căzut din nou greoi peste ușa de lemn.

- Am nevoie de ajutorul tău. Zbârciturile de pe fața femeii se adânciră când aceasta, cu ochii mici și verzi ațintiți asupra fetei, îi citea durerea și îngrijorarea de pe chip.

- Descântecele străbunilor sunt unica noastră șansă.

- Fă tot ce știi!

Ploaia se oprise. Vântul ducea tot mai departe mirosul plăcut și umed al ultimelor picături ce au sărutat pământul. În căsuța bătrânei pâlpâielile mărunte ale lumânărilor răsăreau din când în când la fereastra deschisă. Șoapte invadară liniștea și cântec al vântului făcea frunzele copacilor să danseze... Sau oare, tremurau? Noaptea era rece. Norii dispărură iar o lună imensă și portocalie își făcuse apariția. Nici o stea pe cer însă.

- Ești pregătită? Bătrâna o înconjură pe fată de trei ori și o acoperi cu o năframă albă, vrăjită, apoi îngenunchează în fața ei și o prinde de mâini, ridicându-i palmele spre cer.

„Totul are să se sfârșească acum. Sunt pregătită!”

O ultimă licărire a ochilor nemaivăzut de albaștri ai fetei dădu bătrânei confirmarea așteptată. Urma o noapte grea... Cu buzele abia întredeschise, bătrâna începu să cânte, să șoptească și mai apoi să strige și să invoce spirite bune care să le alunge pe cele rele:

- „Luatu-s-au strigele

Și scorpiile,

Sâmbătă dimineață,

Pe cărare rourată,

Pe cărare necălcată,

Îniuțate și-nfocate,

Cu cuțite ascuțite,

Să ia de la vaci hrana

Și mana.”

Lumânările începură să pâlpâie din ce în ce mai tare, vântul afară se întețise, ba chiar pătrunse printre lemnul gros și-n casă căci acum se juca cu vălul fetei ridicându-i-l de pe față. La aceste semne bătrâna începu să vorbească din ce în ce mai repede... Strânse mâinile fetei mai cu forță încât aceasta scânci de durere.

- „Nime-n lume nu le vede,

Nime-n lume nu le-aude,

Numai Maica Domnului

Ce stă-n turnul cerului,

Numai ea că le-a văzut,

Numai ea le-a auzit.”

Se auzeau crăpături puternice în pereți. Țipete venite de afară întrerupeau descântecul femeii, care acum, cu ochii holbați spre ușa ce avea să cedeze în curând datorită vijeliei de afară, strângea pe fată de mâini ca acel ceva ce se afla dincolo de ușă să n-o poată lua.

În momentul când fata deschise ochii, ușa cedă iar noaptea intră în casă pentru a o răpi.

- Singura ta scăpare, copilă, e să-i înfrângi în inimă un țăruș de lemn! Altfel, moartea ne paște pe toți. Descântecul l-a înfuriat... Vine! Vine să te ia!

Lacrimi amare inundară obrajii fetei.

O umbră demonică apăru în locul unde se afla ușa. Bătrâna se grăbi să îi dea fetei țărușul, dar căzu săgetată într-o baltă de sânge. Fata privi îngrozită la dihania care tocmai îi ucisese singurul protector. Colții lungi, strălucitori și îmbibați în sânge, fața extrem de palidă, dar de o finețe greu de descris și ochii... Ochii aceia de un roșu aprins ca al unui rubin scăldat în flăcări. Șuvițe din părul negru i se răsfirară pe frunte în momentul în care se ridică de deasupra cadavrului bătrânei și se apropie de fata cu ochii acum măriți, speriați și de care rochia, încă udă, se lipise dezvelindu-i formele rotunjite.

Un rânjet satisfăcător apăru pe fața demonului și îi întredeschise buzele atât încât să poată șopti fetei: „Ești a mea acum!”

***

Raze de soare invadau dormitorul învelit în mătăsuri albe. Dintre cearșafurile patului se ridică o siluetă suplă de femeie: era fata de azi-noapte. Cu ochii încă umezi de plâns, privește în jur și începe să strige: Unde ești? Arată-te! De ce m-ai adus din nou aici? Își roti de câteva ori privirea prin cameră, dar era liniște. Dădu la o parte pătura moale și dădu să coboare din pat.

- Vrei să mă părăsești iar?

Vocea răgușită de bărbat se auzi de lângă ușă. Era înalt, impunător, chiar chipeș. Ochii albaștri erau ca de gheață, comparativ ochilor de foc de aseară. Ținea în mâinile musculoase o tăviță pentru micul dejun pe care o așeză pe noptieră.

- Nu poți scăpa de mine. Știi asta, nu?

- Asta nu înseamnă că nu voi mai încerca.

- De ce faci asta? Îți faci rău... Te puteai îmbolnăvi pe furtuna aia.

- De parcă ți-ar păsa...

- Îmi pasă. Încerc doar să te protejez.

Ochii fetei scânteiară de furie și începu să se plimbe haotic prin cameră.

- Așa mă protejezi tu?! Îmi ucizi sora cu sânge rece, apoi mă vânezi. Nu reușești să obții ce vrei, așa că îmi omori părinții, logodnicul, prietena cea mai bună! Mă răpești din satul meu și mă aduci aici unde îmi pui tot castelul ăsta la picioare și mă numești „prințesă”. Prințesa contelui Dracula. Tu nu ești un protector. Ești un animal, un monstru, un criminal!

- Poate că ai dreptate, dar te-ai întrebat vreodată câte persoane mi-au văzut adevărata față? Câte persoane îmi spun pe adevăratul nume, câte persoane au văzut că ochii mei sunt albaștri, câte persoane au văzut că sunt și eu om ca tot ceilalți? - Tu nu ești om și n-o să poți fi niciodată, Vlad.

- Doar oamenii se pot îndrăgosti, draga mea Malia.

- Și animalele sunt capabile să iubească. Dar ai uitat un lucru important.

- Sunt curios.

- Dragostea te poate ucide.

O licărire apăruse în ochii demonului și îi transformă în flăcări fierbinți. Fata scoase de la spate țărușul bătrânei și îl înfinpse adânc în inima monstrului. Cu lacrimi în ochi îl privește cum se prăbușește transformându-se în țărână. Ușa dormitorului se deschide și zeci de servitori intră grăbiți în cameră, însă doar unul avu curajul să cuvânteze:

- Stăpânul ne-a spus că se va întâmpla asta în prima noapte în care v-a adus aici, domniță. A cerut ca după moartea sa toate aceste bogății să fie ale dumneavoastră.

- Nu am nevoie de ele. Cui îi trebuie bogății dacă inima îi este goală?

- Sunteți obligată să le acceptați.

- Ba nu!

- Ba da. E un blestem. Trebuie să rămâneți aici. Atunci când ați înfipt țărușul în inima stăpânului meu, o creatură asemănătoare lui ia viață în pântecul dumneavoastră în aceste momente. Dracula nu poate fi ucis. E nemuritor.

Fata se privi deodată îngrijorată în oglindă. Așa ceva nu era posibil. Cu lacrimi în ochi Malia ieși pe balcon să privească pentru ultima dată frumusețile ținuturilor Contelui Dracula.

- Nimeni nu e nemuritor. Nici măcar Contele Dracula.

Fuseseră ultimele ei cuvinte. Se aplecă peste balustrada groasă și căzu în gol, sperând că moartea ei va reprezenta și moartea contelui.

Doar servitorul care o avertizase mai devreme, avu tupeul să privească în jos la trupul neînsuflețit al fetei.

- Degeaba, domnișoară. Stăpânul meu e nemuritor... Gura poporului îl va pomeni mereu. Contele Dracula nu poate fi ucis...

Marele premiu de 500 de lei va fi oferit de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” iar Bistrițeanul.ro și Asociația de promovare a turismului „Turist în Bistrița-Năsăud” vor avea grijă ca alesul câștigător să fie, pentru o zi, Oaspete Răsfățat în Ținutul Contelui Dracula unde își va putea aduce cu el încă trei prieteni care să-l admire și să se distreze cot la cot cu invitații speciali ai Festivalului! Nici câștigătorii locurilor II și III nu vor pleca acasă dezamăgiți sau cu traista goală!