Astăzi vă oferim spre lectură o nouă povestire trimisă pentru concursul de literatură din cadrul Festivalului Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula – povestirea scrisă de Mădălina Toma intitulată

Balul vampirilor din Pasul Tihuța

„Lumea asta nu-i a mea

Ceialaltă nici așa.

Lumea asta-i cum o vezi,

Ceialaltă cum o crezi.”

– Fata mea, îi spuse Moș Găbris, strigoaicele-s femei cari știu a lua mana de la vaci, știu a înturna ploaia și au coadă, iar când mor, plouă câte două săptămâni.

– Dar moroiul? întrebă Maria.

– Moroiul e duh de cu sară, el îi bezmetecește pe oameni, îi sparie, îi duce la ape să se înece. Bunica mea îmi povestea cum lângă casa noastră era îngropat un moroi, se făcea cățel și venea în casă noaptea, dar dacă îi dădeai mâncare, nu făcea nimica, iar de nu, făcea șotii la casă.

Maria era fata celui mai priceput țapinar din Bistrița, Gheorghe, iar mama ei, Ana din Pasul Tihuța, cum o cunoaștea lumea, era cea mai vrednică muiere din tot ținutul. Atâta erau de frumoși părinții Mariei încât ți-ar fi dat impresia că, la fel ca Dorian Gray din romanul lui Oscar Wilde, au un tablou care îmbătrânește în pod.

– Dar ce te frământă? Doar nu crezi că astfel de creaturi există? o întrebă Moș Găbris.

– Mă-ntreb unde pleacă părinții mei în fiecare noapte înainte de miezul nopții...

– Răul are nuanțe cenușii, iar trecutul le-a învăluit viața într-un întuneric etern precum un giulgiu. Un filozof spunea că „umbrele pe care omul le aruncă dimineața se întorc să-l bântuie seara”, spuse Moș Găbris și lovi cu bastonul în podea. „Nostradamus” de pe Valea Bârgăului, așa cum era numit Moș Găbris, șopti calm și lugubru: „Sângele cere sânge. Elizabeta s-a întors!”. Maria fu gânditoare toată ziua și nu putea să uite cuvintele lui Moș Găbris; îi veni în minte şi ceea ce îi spuneau părinții ei în fiecare zi: „Ține minte, Maria! Noi suntem o reflexie a acestei lumi crude care ne-a distrus înainte de vreme!”.

De-ndată ce noaptea se lăsă, Maria asemeni unei cobre gata de atac, se hotărî să-și urmărească părinții. O copilă gata să îmbobocească cu o rochie de catifea purpurie așteptă cuminte să vină miezul nopții. Atunci văzu cum părinții ei, îmbrăcați în negru și cu o cruce mare de aur la gât, zburară spre castelul aflat în paragină din localitatea Piatra Fântânele, din Pasul Tihuța. Porni pe urmele lor.

Se opri la căsuța lui Moș Găbris și-i spuse ce văzuse. După ce puse într-o geantă o cruce, o țepușă de lemn, un cuțit de argint și o funie de usturoi, plecară împreună înspre castel. Fulgerele dănțuiau pe cer.

Se cățărară în copacul de lângă castel, iar din copac ajunseră pe acoperișul castelului unde găsiră o fereastră. Zăriră o sală de bal somptuoasă. O femeie îmbrăcată într-o redingotă striga: „Unde mergeți / Unde vă duceți, / pocituri cu pocitorași, / moroi cu moroaie, / strigoi cu strigoaice.”; în sală intrară două siluete de un alb luminos. La scurt timp, apărură și părinții Mariei, aducând cu sine un cufăr.

– Ce jucărie mi-ați adus astăzi? întrebă femeia, încercând să sfărâme lacătul cufărului.

– Exact ce ne-ați cerut, Maiestate! O fată de viță nobilă, delicată și pură.

– Sper ca de data aceasta fiul meu să ia „cina” cu mine, zise femeia.

Femeia aceasta era nimeni alta decât mama lui Dracula, Elizabeta. Se spunea despre ea că, înainte de a muri, spăla giulgiul celor răposați și provoca moartea ființelor care îi ieșeau în cale. Dracula, fiul ei, timid nevoie mare, nu-i împărtășea „preferințele culinare”.

– Lua-i-ar dracu' sufletul! țipă Moș Găbris. Femeia asta mi-a ucis singura fiica pe care am avut-o.

Elizabeta desfăcu cufărul. În cufăr se afla o copilă cu un căluș în gură, îngrozită la vederea buzelor roșii ale contesei. Contesa își chemă fiul, însă Dracula, la vederea fetei, se îngrozi și își rugă mama să-i dea drumul. Drept pedeapsă, contesa Elizabeta îl închise în pivinița castelului. Femeile se năpustiră asupra copilei precum niște câini sălbatici, înfometați. Moș Găbris și Maria priveau cu oroare la scena din sala de bal, îngroziți că nu pot face nimic.

Contesa o atârnă pe fată cu capul în jos, legată de glezne, de un sistem de scripeți. După ce o ridicară până la tavan, femeile în alb începură să o lovească pe tânără cu un bici, iar sângele începu să curgă pârâiașe. Cele trei femei sorbeau prețioasele picături de sânge. Când văzu că fata încă nu murise, ordonă să i se pregătească cada. Cu brațele întinse a implorare, strigă: „Drăcoaicelor, / duhuri ale flăcării, / Vântoaselor, / duhuri ale cerului, zânelor, / duhuri ale apelor, / Spiriduşilor, / duhuri ale pământului, / alung din noi toate murdăriile / vă supun voinţei mele. / Îmi veţi sluji numai mie!”.

Se scăldă în sângele fetei, iar când trupul neted ca porțelanul nu se mai mișcă, ordonă Anei din Pasul Tihuța și lui Gheorghe să ia trupul și să-l arunce în groapa din satul Colibița. Cei doi luară trupul, însă înainte de a ieși din sală gustară cu lăcomie din sângele care se mai prelingea pe pieptul tinerei, apoi puseră trupul în cufăr și plecară spre satul Colibița.

Maria și Moș Găbris porniră pe urmele lor. Când ajuseseră în satul Colibița, văzură o groapă imensă în care zăceau trupurile a sute de fete. Părinții Anei aruncară trupul în groapă. Peste groapă se lăsă un zid de fum.

Elizabeta făcea asta de sute de ani. Toate fetele tinere care împlineau vârsta de șaisprezece ani erau aduse ei pentru a le ,,savura”, după care se îmbăia în sângele lor, un adevărat elixir pentru ea, credea că doar sângele unor fete de viță nobilă, virgine, îi redă puterile pe care le avusese odinioară. Fiul ei, Dracula, în schimb, prefera să se hrănească cu sângele șobolanilor din pivnița în care era închis de fiecare dată când refuza să se hrănească cu sângele unor fecioare nevinovate.

Maria și Moș Găbris se întoarseră acasă. Maria nu înțelegea un lucru – „Ce sunt eu: om sau vampir?”, se întrebă. Moș Găbris jură că de data aceasta va răzbuna moartea fiicei sale și a tuturor fetelor care fuseseră ucise de acest monstru.

– În această noapte, o să mergem să vânăm împreună. Una dintre fetele din Pasul Tihuța va împlini șaisprezece ani și vreau să mă bucur de sângele ei proaspăt, îi zise contesa Elizabeta fiului ei.

– Mamă!!! țipă Dracula.

– Simt mirosul înțepător de sânge proaspăt, rânji contesa.

6 septembrie - ziua de naștere a Mariei, împlinea șaisprezece ani, era una dintre cele mai frumoase fecioare din tot ținutul. Avea voința unui bărbat mascată sub aparența delicată a unei femei. Se lăsă seara. La miezul nopții, părinții ei plecară din nou. Sfătuită de Moș Găbris, Maria își făcu un colier din usturoi și și-l puse la gât, după care încercă să adoarmă, convinsă fiind de faptul că nu are cum să-și oprească părinții de la săvârșirea unor astfel de crime.

Agilă ca o reptilă, Elizabeta știa unde să-și caute prada. Dracula o urmă. Ajunși lângă casa Mariei, simți cum puterile o lasă, își îndemnă fiul să atace el. Dracula se prefăcu într-un fluture-de-lumină și intră în camera fetei unde se vedea o lampă aprinsă și se învârti necontenit în jurul luminii. Dracula fu atât de fermecat de frumusețea Mariei încât, aidoma unui Făt-Frumos din basmele populare, se îndrăgosti pe loc de fată și nu putea să-i facă vreun rău. Îi veni în minte un proverb evreiesc - „Cel care salvează un suflet, salvează o lume întreagă”. O luă în brațe pe Maria și zbură cu ea înspre mănăstirea de maici – Nașterea Maicii Domnului – unde știa că mama lui nu are nicio putere. O încredință unei măicuțe și se întoarse la castel.

În tot acest timp, Moș Găbris o urmărise pe contesa Elizabeta. Contesa se întoarse la castel și pe când se ,,înfrupta” din trupul unei copile, Dracula ajunse acasă. Furioasă, vru să-și închidă din nou fiul în pivniță, însă de această dată, Dracula prinse curaj și se luptă cu mama sa. O birui. Înainte ca primele raze ale soarelui să se ivească în dimineața zilei de 7 septembrie, Moș Găbris pătrunse în sala de bal unde se afla contesa și târî corpul contesei până la porțile castelului. Privi cum primele raze ale soarelui îi ardeau trupul, întinse mâinile spre cer și strigă: „Iar voi strigoi / Și voi moroi, / Voi fermecători, / Și deochitori, / Mergeți la Ler Împărat, / Unde-i blidu' de furat / Descântecu' din capu' mieu / Leacu' de la Dumnezeu”, și pe când trupul ei ardea, fumul care acoperea groapa cu trupurile fetelor din satul Colibița, se ridică și lăsă să se vadă cadavrele. Se spune că lacul Colibița ar fi fost umplut cu lacrimile familiilor care și-au plâns copilele și atâta au plâns încât nici azi nu s-a găsit fundul lacului.

În noaptea de 7 septembrie, Dracula a invitat la castel toți vampirii din Bistrița pentru a lua parte la Balul vampirilor din Pasul Tihuța și la căsătoria sa cu Maria.

Despre Moș Găbris se spune că s-ar fi retras într-o peșteră unde ar fi murit, iar Ana din Pasul Tihuța și Gheorghe și astăzi o caută pe Elizabeta.

Pe Dracula și pe Maria nimeni nu i-a văzut. În fiecare toamnă, în luna septembrie, Dracula organizează Balul vampirilor în Pasul Tihuța. Doar atunci porțile castelului se deschid, însă nimeni nu îndrăznește să intre în castel. Atâta se tem fecioarele din Ținutul Contelui Dracula de Elizabeta încât și astăzi poartă un colier de usturoi la gât.

Marele premiu de 500 de lei va fi oferit de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” iar Bistrițeanul.ro și Asociația de promovare a turismului „Turist în Bistrița-Năsăud” vor avea grijă ca alesul câștigător să fie, pentru o zi, Oaspete Răsfățat în Ținutul Contelui Dracula unde își va putea aduce cu el încă trei prieteni care să-l admire și să se distreze cot la cot cu invitații speciali ai Festivalului! Nici câștigătorii locurilor II și III nu vor pleca acasă dezamăgiți sau cu traista goală!