Astăzi vă oferim spre lectură o nouă povestire trimisă pentru concursul de literatură din cadrul Festivalului Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula – povestirea lui Liviu Ioan Mureșan intitulată – „Setea”

I-am văzut cum îşi tăiau venele pentru a-şi hidrata copiii care agonizau. I-am văzut murind unul cîte unul, pămîntul atît de uscat nu le primea trupurile, încît acestea rămîneau pradă ciorilor.

Era secetă la Bistritz, oamenii căutau locuri de adăpat împreună cu fiarele pădurii. Vechia albie uscată într-atît încît praful cărării imprima copitele ciutelor. În temniţa cetăţii niciun întemniţat nu primea apă, căci fîntîna secretă era neîndestulătoare nobilimii. Şi ce nobil şi-ar sacrifica proprii prunci pentru a-i adăpa pe alţi însetaţi? Unul cîte unul întemniţaţii se stinseră, unul cîte unul muriră paznicii, o boală necunoscută cuprinse cetatea încît mare parte din plebe trecuse la Domnul. Preotul iezuit băuse ultima picătură din sîngele Domnului şi se ruga numai în şoaptă pentru a-şi proteja uscăciunea buzelor.

Treizeci de zile trecură de la ultima ploaie şi încă treizeci de la ultima brumă. Soarele parcă mai aproape de pămînt îşi făcuse sălaşul. Atunci se deschiseră porţile cetăţii şi vlăguiţii ieşiră agale, asemeni unui şir de procesiune creştină.

În cele mai întunecate cotloane ale peşterii trăia un dragon, devenit deja legendă, ai cărui solzi nu mai fuseseră auziţi zornăind de cîteva generaţii. Înţelepţii cetăţii nu credeau în existenţa lui, doar naivii şi cîţiva iniţiaţi, precum şi copiii amăgiţi seara, în jurul focului, cu poveşti fabuloase.

Însă în noaptea de după marele exod un vuiet ca de dragon cutremură zidurile închisorii. Şi numai o făptură auzi zgomotul, un supravieţuitor înlănţuit pentru fapte teribile.

Se credea despre el că ar fi fost prinţ, un prinţ al întunericului, gata să-şi ucidă duşmanii cu sînge rece, să-i atîrne în ţepe la marginea drumului pradă ciorilor şi spaimă călăilor. Vlăguit de anii grei de temniţă, însetat de zilele fără apă, mai mult mort decît viu, îşi încleştă pumnii şi scoase un urlet al ultimei speranţe.

Ochiul dragonului pîndi printre gratii, ochiul dragonului mare cît o celulă clipi de cîteva ori. Era a treia pleoapă, de după care o lacrimă cît o căldare de apă se prelinse pe deţinut. Efectul miraculos al acesteia îl puse imediat pe picioare, îi dădu puteri nemaivăzute, rupse lanţurile, gratiile şi sări deasupra infernului în care stătuse nu se ştie cîţi ani.

Zăvoarele nu pot opri un dragon, nici măcar incantaţiile sau apa sfinţită. Iar prinţul nostru devenise dragon, pielea-i zale şi creanga de ulm sabie. Se zice că supravieţuise secetei potolindu-se cu sîngele celorlalţi nefericiţi cu care agoniza împreună. Se mai zice că numai sîngele îi mai putea potoli setea şi că stătea numai în întuneric vînînd oameni nevinovaţi şi chiar copii rătăciţi prin pădure.

Legenda dragonului deveni legenda vampirului, iar acesta nu a fost văzut niciodată. Doar cîteodată, în nopţile fără lună, dispărea cîte un suflet şi asta întărea credinţa că vampirul e printre oameni. Cărturarii îl numeau Nosferatu, probabil datorită răpirilor de fiinţe umane printre cei ce călătoreau pe calea ferată. Însă prin pasul Tihuţa, unde se pare că îşi făcuse sălaşul, nu trecea nici o cale ferată. Se vede cum imaginaţia poate depăşi simpla realitate.

Noi ştim cu toţii că există un singur om, Dracula şi un singul dragon, Drăculea, care împreună bîntuie ţinutul Transilvaniei. Mai ştim că între cele două făpturi legendare există un pact de protecţie. Astfel stînd faptele, ni se pare cu totul anormal să credem celelalte exagerări.

Că oamenii cetăţii au revenit după ceva vreme e cert, avem o seamă de pergamente şi plăci de piatră sculptate care certifică acest lucru. Biserica iezuiţior e în picioare după cîteva sute de ani. Doar zidul cetăţii a fost distrus, însă urme materiale au rămas pradă istoricilor.

Căutarea peşterii puşcărie nu s-a încheiat. În nopţile fără lună se aude dinspre pădure un huruit ca de dragon, acoperit, parcă intenţionat, de focurile de artificii şi zgomotele muzicii. Din cînd în cînd mai dispare cîte un om, ceea ce confirmă existenţa vampirului şi nemurirea acestuia. În noul Bistritz teama lasă locul blazării, curiozitatea – neputinţei.

În noul Bistritz poveştile se pliază prezentului şi nimeni nu mai crede în nemurirea legendelor. Triste sînt familiile celor dispăruţi, numai acestea îşi închipuie lacrima dragonului uriaşă, faptul că lacrima aceea vindecă şi întăreşte.

Şi de la ochiul dragonului la ochiul uman nu e mare distanţă. Înţelepciunea ascunsă în solzi e înţelepciunea anilor ce se scurg fără încetare. Iată, oamenii au găsit alte moduri de a-şi stoca cunoştinţele. Nimeni nu mai străbate cărări neştiute pentru a găsi locul dragonului şi a-i pune cele trei legendare întrebări.

În partea de nord a cetăţii, într-o grotă suficient de încăpătoare, trăieşte o bătrînă oarbă a cărei ani nu mai sînt număraţi. Aici vin văduvele şi mamele ai căror copii au plecat prea devreme. Iar sufletele acestora se împacă pentru cîteva clipe. Bătrîna oarbă rosteşte descîntecul:

„Tu Drăculea cu solzii ca luna

ceas bun cu viaţă

ceas bun cu verdeaţă

ceas bun cu suflet plecat

să-l aduci neapărat

pe copil, pe bărbat,

să-i vedem în lacrima ta

să trăiască etern precum Dracula...”

Şi descîntecul continuă pînă spre dimineaţă, iar femeile pleacă împăcate, cum ar pleca de la mănăstire.

Iată, Dracula trăieşte, iar numele său a ajuns brandul unei ţări însetate.

Marele premiu de 500 de lei va fi oferit de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” iar Bistrițeanul.ro și Asociația de promovare a turismului „Turist în Bistrița-Năsăud” vor avea grijă ca alesul câștigător să fie, pentru o zi, Oaspete Răsfățat în Ținutul Contelui Dracula unde își va putea aduce cu el încă trei prieteni care să-l admire și să se distreze cot la cot cu invitații speciali ai Festivalului! Nici câștigătorii locurilor II și III nu vor pleca acasă dezamăgiți sau cu traista goală!