Astăzi vă oferim spre lectură și ultima creație trimisă pentru concursul de literatură din cadrul Festivalului Usturoiului în Ținutul Contelui Dracula – povestirea în versuri scrisă de Dina Simion –

„Legenda Contelui Dracula”

Ȋn ținutul nostru, al Munților Carpați

Ȋntr-un vȃrf de munte printre brazi ȋnalți

Falnic se înalţă cǎtre ceruri sus

Un castel din piatrǎ pe o stȃncǎ pus.

Iar din stȃnca neagrǎ apa curge-n vale

Vin sǎ se adape cerbi şi cǎprioare

Lupi ȋnfometați prin desiş se-ascund

Pândesc căprioara să-i sară la gât

Fǎclii lumineazǎ zidurile reci

Rugi de fagi şi mure se-ntind pe poteci

Abia se zǎreşte luna dintre stele

Zbor de lilieci, glas de cucuvele.

La ferestre, obloane din lemn ȋnvechite

Porțile-ncuiate, bine zǎvorȃte

Urlete şi spaimǎ se aud ȋn noapte

Bufnițele cȃnta a jale şi moarte.

Ȋn castelul rece cine locuieşte?

Contele Dracula, cu-a lui strǎjeri: zece

Bine ȋnarmați cu zale la spate

De la poartǎ-n colo nimeni nu strǎbate.

Ȋn odaia mare, mii de lumȃnǎri

Ce le-aprind ȋntruna cei zece strǎjeri

Iar ȋn capul mesei şade pe-un divan

Cel mai temut conte, conte din Ardeal

Ȋntr-o mantie lungǎ, neagrǎ de mǎtasǎ

Ȋşi aşteaptǎ oaspeți ȋnsemnați la masǎ

Contele se-aşeazǎ la masǎ cu ei

Ȋnsǎ nu cineazǎ, nu-i e foame defel.

Pe la miez de noapte intrǎ ȋn odaie

O tȃnǎrǎ domnițǎ, fecioarǎ bǎlaie

Purǎ si suavǎ ca floarea de crin

Ce-nflorşte vara printre rozmarini.

El se minuneazǎ de-al ei chip frumos

Şi din curtoazie se apleacǎ-n jos.

O pofteşte tandru sǎ ia loc la masǎ

Ȋnchinǎ-amȃndoi, iar apoi cineazǎ.

Parcǎ o „dezbracǎ” din priviri pe fatǎ

Fǎrǎ a bǎnui biata ce-o aşteaptǎ

Toarnǎ ȋn pahare de cristal un vin

Bea sǎrmana fatǎ, el ar bea venin.

Ȋn rochia-i albǎ din fir de borangic

Dintr-o datǎ fetei i se face frig

Se ridicǎ-ncet merge la oglindǎ

Contele din umbrǎ mereu stǎ la pȃndǎ

Ȋşi desface pǎrul, pletele-i curg vale

Sȃngele ȋi fiebe parcǎ şi mai tare

Flori de busuioc din cosițǎ-i picǎ

Contele se-apropie, ȋncet le ridicǎ

Un şirag de perle poartǎ la grumaz

Trandafiriu, roz este al ei obraz

Buzele ca macul, dulci şi-mbietoare

Ochii ca şi-albastrul apei din oceane.

Trupul mlǎdios, ȋnalt subțirel

De fecioarǎ, tȃnǎr tras ca prin inel

Contele se-apropie, o ia-ncet de mȃnǎ

Pe fatǎ-o cuprinde o fricǎ nebunǎ

Cu o sǎrutare, amarǎ-nşelǎtoare

Tremurȃnd se scapǎ de pe-ale ei picioare

Fata se încrede-n sǎrutarea sa

Nici nu bǎnuieşte contele ce-ar vrea.

Este 12 noaptea, ceasul a bǎtut

Fetei i se-apropie ultimul minut

Contele se-nfurie, ura-i tot mai mare

Nu mai are-astȃmpǎr, nici pic de rǎbdare

Ploaia se porneşte, fulgerǎ, trǎsneşte

Contele furios parcǎ-nebuneşte

Diavolii din el capatǎ puteri

Rǎul şi furia ies din rǎsputeri.

Uşile-ncuiate se deschid mereu

Pentru conte timpul trece tot mai greu

Prin ferestre bate vȃnt de miazǎzi

Umbre reci şi stranii şi mii de stafii.

Lampa-ncet se stinge, ceara se topeşte

E-ntuneric beznǎ şi nu se zǎreşte

Crucea de pe turn, cade, se desface

Oglinda din colț ȋn patru se sparge.

Atunci, dintr-o datǎ, dracii nu-i dau pace

Contele ȋn demon pe loc se preface

Gheare lungi ȋi cresc la mȃini şi picioare

Doi colți ca de lup ies din gura-i mare.

O prinde pe fatǎ c-o sete nebunǎ

Fǎrǎ-a apuca ceva sǎ-i mai spunǎ

Din gȃtu-i suav muşcǎ cu putere

Iar apoi ȋi suge sȃngele din vene.

Și din brațe-i cade fata pe podea

Contele-nsetat sȃnge ar mai bea

Sȃnge de femeie, sȃnge de fecioarǎ

Cǎ aşa el crede în veci n-o sǎ moarǎ.

Slǎbitǎ, mai suflǎ de douǎ, trei ori

Picuri mari de sȃnge se varsǎ şiroi

Se uitǎ spre cer, cu jale priveşte

Şi ȋncet, ȋncet ea se prǎbuşeşte.

Lacom, plin de urǎ contelui nu-i pasǎ

De fiorul morții ce-i stǎpȃna-n casǎ

Nici nu lǎcrimeazǎ, nici nu poate plȃnge

L-a ȋnebunit mirosul de sȃnge

Mai ofteazǎ-odatǎ, moartea nu-i dǎ pace

Fǎrǎ de suflare, rece, ea jos zace

Printre buze-apucǎ sǎ spunǎ trei vorbe

Cu-o ultimǎ suflare ȋl blestemǎ pe conte:

„Blestemat sǎ fii, om pǎgȃn ce esti,

Chip venit pe lume din fǎpturi drǎceşti

Sǎ trǎieşti pe lume cȃt am trǎit eu

Şi sǎ mori odatǎ cu sufletul meu

Și-am sǎ te blestem cum ştiu numai eu

M-oi ruga la ceruri şi la Dumnezeu

Nimeni sǎ nu-ți poarte numele vreodatǎ

Nici ȋn rugǎciuni sǎ nu-l pomeneascǎ

Pe mormȃnt nu-ți creascǎ verdeațǎ şi flori

Nu te lumineze luna dintre nori

Lȃngǎ cǎpǎtȃi demonii sǎ-ți stea

Nici o pomenire preoți sǎ nu-ți dea

Nici o lumȃnare la cap sǎ nu-ți ardǎ

Iar ȋn loc de cruce, piatrǎ peste piatrǎ

Chip de mort ce eşti printre oameni vii

Din lumea de-apoi ȋn veci sǎ nu-nvii

Ploaia nu te ude, vȃntul nu te batǎ

Pǎsǎri sǎ nu-ți cȃnte la cap niciodatǎ

Nici bruma nu cadǎ pe mormȃntul tǎu

Sǎ auzi mereu doar strigǎtul meu

Contele Dracula, demon şi strigoi

Sǎ pieri dinte oameni, sǎ pieri dintre noi“.

Iar de-atuncea-n coace tot s-a pomenit

De-un anume conte ce n-a mai venit

E plecat demult de pe-acest pământ

Dacă-i mort sau viu nu vom şti nicicând

Aşa cǎ-n vreme de toamnǎ, noaptea pe rǎcoare

Rugǎciuni se fac pentru dezlegare

Farmece si vrǎji şi descȃntǎtoare

Rosti-vor ȋntruna vǎdăni şi fecioare

Cu apǎ sfințitǎ, mir şi usturoi

Ca sǎ alunge rǎul, urma de strigoi.

Poate peste veacuri, cu-ntreg alai

Te vom cǎuta aici ȋn Ardeal

Unde ȋți dormi somnul printre brazi ȋnalți

Cel mai temut conte, conte din Carpați.

Marele premiu de 500 de lei va fi oferit de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” iar Bistrițeanul.ro și Asociația de promovare a turismului „Turist în Bistrița-Năsăud” vor avea grijă ca alesul câștigător să fie, pentru o zi, Oaspete Răsfățat în Ținutul Contelui Dracula unde își va putea aduce cu el încă trei prieteni care să-l admire și să se distreze cot la cot cu invitații speciali ai Festivalului! Nici câștigătorii locurilor II și III nu vor pleca acasă dezamăgiți sau cu traista goală!