La nici o lună după ce anunța că renunță la Românii au Talent pentru a se putea antrena pentru concursurile de trial, Levente Ianoși deja aduce prima medalie la Bistrița. Acesta a obținut locul III la un concurs din Ungaria, care a reunit într-o fostă carieră de piatră zeci de sportivi din trei țări.
Se pare că decizia de a renunța la show-ul Românii au Talent pentru a reprezenta țara la competițiile de trial din străinătate nu a fost una proastă pentru Levente Ianoși. Bistrițeanul tocmai s-a întors de la o competiție desfășurată în Ungaria, cucerind deja prima medalie din acest an.
Levente Ianoși s-a clasat pe locul al treilea, fiind surclasat de un slovac și un maghiar. Concursul a reunit sportivi din trei țări, România, Ungaria și Slovacia și a avut patru categorii, bistrițeanul participând la „elit”.
„Concursul s-a desfășurat într-o fostă carieră de piatră, traseele fiind amenajate pe stâncile din împrejurimi. Categoria elit la care am participat s-a desfășurat pe 5 trasee, care trebuiau parcurse de trei ori, cu un timp alocat pentru un traseu de două minute. Concursul a fost foarte greu și obositor și cu trasee dificile. Partea cea mai grea a fost timpul de doar două minute. Vremea a ținut cu noi”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, Levente Ianoși.
Bistrițeanul a reprezentat clubul Tușnad Cycling Team, participarea sa fiind posibilă datorită magazinului de biciclete Bistritz Bike Shop, care i-a reparat bicicleta chiar cu o zi înainte de competiție.
Foto: Arhivă Personală