Aproape toate lucrările de artă decorativă expuse la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud au fost vândute în primele 15 minute de la inaugurare. Artiştii plastici Marcel Lupşe şi Adina Mocanu au fost cei dintâi care şi-au achiziţionat mai multe lucrări – pentru a le face cadou prietenilor sau pentru propria plăcere.
Alexandru Gavrilaş, proaspătul director al Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, a precizat că expoziţia poate fi vizitată timp de două săptămâni şi că lucrările de artă decorativă pot fi achiziţionate la preţuri modice.
Este vorba despre a 6-a ediţie a acestei manifestări care are drept scop sprijinirea şi încurajarea artiştilor expozanţi. „Sunt studenţi bistriţeni şi clujeni în anii terminali la Universitatea de Artă şi Design din Cluj” spune Alexandru Gavrilaş „iar din banii obţinuţi în urma vânzării lucrărilor vor putea să-şi cumpere materiale de lucru.”
La vernisajul expoziţiei au fost prezenţi numeroşi oameni de cultură, artişti şi oameni de afaceri interesaţi de achiziţiile de artă. Printre invitaţi s-au numărat şi sculptorul Maxim Dumitraş din Sângeorz Băi, Gavril Ţărmure, preşedintele Societăţii de Concerte Bistriţa, împreună cu soţia sa, pictorii Marcel Lupşe, Miron Duca, Alexandru Şerban dar şi istoricul de artă Vasile Duda.