Sărbătorile Pascale sunt prilej de meditaţie şi renaştere prin toată semnificaţia lor. Tradiţiile creştine sunt cel mai bine păstrate în mediul rural, iar cel mai important moment al Paştilor este liturghia de Înviere. Tradiţia spune că la slujba de Înviere, din fiecare casă trebuie dus un coş cu bunătăţi pregătite pentru Paşte pentru a fi sfinţite
Astăzi Paştele este o sărbătoare care se îndepărtează mult de rădăcinile ei fiind celebrată doar prin măncare şi băutură, creştinii uitând de divinitate şi de adevărata semnificaţie a sărbătorii.
Judeţul nostru este printre puţinele zone în care Sărbătorile Pascale sunt prilej de rugăciune şi de renaştere, iar în satele bistriţene credincioşii păstrază cu sfinţenie semnificaţia sărbătorii.
Noaptea de Înviere este pentru rugăciune, iar bistriţenii duc bucate la Biserică pentru a fi sfinţite. Se spune că acestea capătă puteri vindecătoare şi vă feresc de relele pământului.
Coşul care este dus la Biserică trebuie să conţină pască, drob, ouă roşii şi cozonac, alimente care vor fi consumate de membrii familiei în dimineaţa zilei de Paşte după ce se ia anafura.
Tradiţia spune că cei care vor mânca bucatele sfinţite în noaptea Învierii vor avea spor tot anul, linişte şi înţelegere în casă.
Ţăranii obişnuiesc să dea şi animalelor prescură sfinţită pentru a le proteja de boli şi pentru a creşte producţia.