Fetele se întrec în găteală, bărbații își măsoară puterile, copiii au treabă toată ziua în lumea poveștilor creată de Scenica și vor putea urmări o demonstrație de arte marțiale a membrilor clubului Karate Tiger. Dar asta nu e tot! AFLĂ ce NU trebuie să ratezi sâmbătă, la Festivalul Usturoiului:
Fetele se întrec în găteală, bărbații își măsoară puterile, copiii au treabă toată ziua în lumea poveștilor creată de Scenica și vor putea urmări o demonstrație de arte marțiale a membrilor clubului Karate Tiger. Micuțele dansatoare de la Lotus Dance ne vor încânta cu grația lor, iar majoretele de la ”Chers all Stars”, binecunoscute tuturor atât de pe scenele de spectacol din județ, cât și de la celebre concursuri de talente de la televiziunile naționale ne vor ține cu acrobațiile lor cu sufletul la gură.
Vom avea ocazia, binemeritată, să ne amuzăm pe cinste de replicile spumoase, neregizate, ale actorilor țărani de la teatrul nescris Dor Someșan din Șanț și să privim apusul de soare din Ținutul contelui Dracula în acorduri de folk, cu Vasile Bancea, Sorin Borzoș și Florin Săsărman.
Trecerea de la seară la noapte o face Diana Bucșa, fostă concurentă la Vocea României. După ce se lasă noaptea, dăm drumul distracției!
Avem o adevărată întrecere a DJ-lor. DJ Luci și DJ Antique ne introduc în atmosferă, iar Nonis, DJ-ul vedetelor din Bamboo ne lansează o adevărată provocare: să lăsăm femeile să facă ce vor!
Mai jos aveţi programul integral al zilei de sâmbătă, 30 iulie:
-
ora 11:00 – Târg Produs de Cluj și Produs în Bistrița-Năsăud
-
Activități și ateliere pentru copii: jocuri tradiționale specifice Văii Bârgăului (hapuc și oină), „Vânătoare de vrăjitoare”, povești animate, pictură – coordonator Scenica
-
Animație cu personaje din romanul Dracula
-
Concurs: „Cea mai inspirată ținută după personaje din romanul Dracula”. PREMII în bani: 300 lei – premiul I, 200 lei – premiul II, 100 lei – premiul III.
-
Ora 14:00 – demonstrație Karate Tiger
-
ora 15.00 - Reprezentație a trupei Lotus Dance Studio (coordonator Annamaria Antall) și a majoretelor de la „Cheers all Stars” (coordonator Roxana Lăpuște)
-
ora 16.00 - Concurs: ”Cel mai bărbătos bărbat din Ținutul Contelui Dracula” – premii în bani: 500 lei – premiul I, 300 lei – premiul II, 200 lei – premiul III
-
ora 17:00 – teatrul nescris din Șanț - Dor Someșan
-
ora 18:00 - folk: Vasile Bancea și Sorin Borzoș, Florin Săsărman
-
ora 20:00 – pop-dance: Diana Bucșa – concurent Vocea României
-
20:30 – Super party „Lăsați femeile să facă ce vor!” - Noaptea DJ-lor: DJ Luci și DJ Antique.
Invitat special DJ Nonis, rezident Bamboo și Le GaGa
Organizatori: Asociația de promovare a turismului „Turist în Bistrița-Năsăud”, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, primăriile comunelor Prundu Bîrgăului, Tiha Bîrgăului, Bistrița Bîrgăului și Josenii Bîrgăului, cu participarea extraordinară a Asociației Produs de Cluj și Produs în Bistrița-Năsăud. Evenimentul se bucură se sprijinul Prefecturii Bistrița-Năsăud.