Cunoscuţi dret războinici barbari dar extrem de curajoşi, celţii erau un popor care credea foarte mult în puterea druizilor, a astronomilor, a preoţilor şi ghicitorior. Pentru a fi siguri că înving în luptă şi se întorc câştigători din războaie, celţii pregăteau esenţe din plante şi se dădeau cu ele înainte de a pune mâna pe armele de luptă.
"Facem esenţe din fel şi fel de plante, avem una pe care celţii o foloseau înainte să meargă la luptă", ne-a povestit Radu Savu, unul dintre celţii de la Festivlul Cetic ce are loc la Figa.
Pentru esenţa în care celţii credeau că îi ajută în vreme de război se folosesc o mulţime de plante cum ar fi coada şoricelului, albăstreşe şi gălbenele, iar toate se pun într-o presă care stoarce toată seva acestor plante.
Întreg procesul durează câteva ore bune, însă rezultatul, după cum spune şi Radu Savu, este minuat. Esenţa, galben-maronie şi uleioasă însă foarte parfuată, se pune în recipiente mici de sticlă.
Cei care vor esenţă ca aceea pe care o foloseau războinici celţi pot cumpăra de la Festivalul Celtic cu 25 de lei sticluţa. Celţii pregăteanu fel şi fel de esenţe, fiecare pentru un scop anume, iar pentru asta foloseau plante, seminţe şi ciuperci, unele uscate, altele proaspete.
Despre rãzboinicii celţi se spune că îşi decapitau inamicii învinşi, le luau capetele drept trofee şi le expuneau corpurile decapitate agãţându-le de schele de lemn. Câteodatã simulau decapitarea folosindu-se de amfore uriaşe de vin, cãrora le tãiau gâtul cu sabia, vinul scurs reprezentând sângele duşmanului.