Imediat se împlinesc doi ani de când acoperișul unui bloc social din Viișoara a ars ca o torță. Primăria Bistrița încă n-a primit despăgubirile complete de la firma de asigurări, fiind nevoită să o acționeze în judecată.
În 2015, chiar de Crăciun, un bloc social din Viișoara rămânea fără acoperiș, după ce niște copii au incendiat accidental mansarda, în care și locuiau. Aceștia au reușit să se salveze în ultima clipă. Mai multe despre acest incident puteți citi AICI.
Blocul în cauză avea asigurare, însă recuperarea despăgubirilor s-a dovedit a fi o sarcină grea. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști, au fost diferențe substanțiale între evaluările reprezentanților firmei respective și ale specialistului contractat de municipalitate.
Firma de asigurări n-ar mai fi vrut să achite și pagubele identificate de evaluatorul Primăriei Bistrița. Situația va fi „clarificată” în instanță. Până una alta, municipalitatea a reparat mansarda pe banii săi. Costurile au trecut de un milion de lei.
Primăria Bistrița a acționat în judecată Societatea de Asigurare City Insurance S.A. pentru recuperarea despăgubirii. Dosarul a fost înregistrat în data de 20 iulie la Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Culmea, nerecuperarea totală a despăgubirilor a atras atenția și Curții de Conturi, care a expus situația în raportul care a vizat Primăria Bistrița:
„UATM Bistrița nu a recuperat contravaloarea daunei de la asigurator, reprezentând reparații efectuate la locuințele sociale situate în localitatea componentă Viișoara, blocul nr. 8, ca urmare a incendiului produs în luna decembrie 2015, eveniment asigurat potrivit poliței de asigurare facultativă. (…) Valoarea abaterii este de 965.192 de lei și reprezintă valoarea cheltuielilor achitate de entitate nerecuperate de la asigurator, conform poliței de asigurare”, se arată în raportul Curții de Conturi.