Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au prezentat ieri presei o întâmplare referitoare la gestul unei fetițe de 11 ani, din Bistrița, pe care au și vizitat-o, zilele trecute, la școală. Uimitor pentru mulți: fetița le-a explicat colegilor că a fost chemată de conducerea școlii la direcțiune.
În timp ce se afla acasă, cu familia, fetița a observat de la geamul locuinței câțiva indivizi suspecți care împărțeau dintr-un portofel, o sumă de bani. I-a filmat cu telefonul mobil, și-a anunțat părinții și, împreună cu aceștia, a adus înregistrările la Poliția Municipiului Bistrița.
Mai departe, oamenii legii și-au făcut treaba, au identificat și depistat autorii unui furt și au restituit prejudiciul persoanei păgubite.
Ulterior, polițiștii i-au făcut o surpriză fetiței și au răsplătit-o cu o diplomă, la școală. Fetița a reacționat extrem de modest la gestul polițiștilor: nu s-a lăudat și nici nu a bravat în fața colegilor, ci le-a explicat foarte firesc că a fost chemată de către conducerea școlii la direcțiune.
Modestia ei s-a dovedit astfel o trăsătură de caracter care denotă atât o bună creștere (cei 7 ani de acasă), cât și o educație corectă și responsabilă primită la școală.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au ținut să-i mulțumească fetiței. Și-ar dori, totodată, să existe cât mai mulți oameni ca ea, care dau dovadă de spirit civic, care se opresc să ajute pe alții, care își pierd din timpul lor pentru a da o mâna de ajutor și care se implică.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud le mulțumesc, în luna decembrie, tuturor celor care au ales să se implice și care au dat o mână de ajutor, în cadrul campaniei desfășurată de Compartimentul de Relații Publice în luna decembrie. Pentru că nicio faptă bună nu rămâne nerăsplătită...!