Oraș mic, Bistrița nu se încadrează pentru nicio franciză a brandurilor celebre deși încercări au fost destule. Totuși, unii se încumetă să adapteze la Bistrița rețeta marilor branduri de food. Astfel, după ristorante Pizza Hot, Bistrița va avea în curând RFC. Ne-am ajuns!
Succesul de care se bucură marile branduri internaționale de food le face poftă de încasări record și oamenilor de afaceri bistrițeni, lipsiți de idei originale în materie de afaceri. Astfel, copierea imaginii unui brand celebru pare a fi rețeta sigură pentru o afacere de succes. Cu o literă schimbată în nume și designul ușor modificat al logo-urilor celebre, afacerea e gata și succesul pare garantat.
După ce de câteva săptămâni Bistrița are ”ristorante Pizza Hot”, o altă afacere copiată se pregătește de lansare în oraș. Adrian Lucian Ungur, afacerist și politician, a început deja procedurile pentru a-și înregistra marca ”RFC”, iar în paralel a lucrat la amenajarea spațiului care va găzdui afacerea. La fel ca și în cazul Pizza Hot, designul logo-ului seamănă izbitor cu originalul, figura bătrânelului fiind doar întinerită, iar pe șorțul celebrului bucătar mai apar doar două dungi în loc de trei. Ungur a tradus în nemțește sloganul original ”So Good” și a ieșit ”Sehr guut!”.
Rămâne de văzut dacă rețeta de preparare a faimoaselor aripioare îi va cuceri pe bistrițeni sau va fi tot o copie palidă și hilară a celebrului brand. Dacă imaginea i-ar putea induce în eroare pe bistrițeni, gustul original nu poate fi confundat.