Turneul semifinal de handbal pentru junioare II a debutat ieri la Sala Polivalenta cu o victorie categorica a fetelor de la LPS Bistrita, 40-22, in fata echipei LPS Tg. Mures - anunta sportulbistritean.ro. Junioarele 2 de la LPS au castigat si cel de-al doilea meci al turneului semifinal ce se desfasoara pana duminica in Sala Polivalenta.
La prima confruntare, Adriana Serban a fost desemnata cea mai buna jucatoare a echipei noastre si a primit o diploma din partea organizatorilor. Ea a marcat 8 goluri, la fel ca Alexandra Lup, contribuind decisiv la victoria atat de clara a bistritencelor, mult mai bune decat adversarele lor - scrie sportulbistritean.ro/articol.php
De la 17.00 a fost programat al doilea meci al echipei antrenate de Horatiu Pasca, in compania echipei din Sibiu. Fetele lui Pasca si Moldovan au invins cu 36 -25 pe CSS Sibiu si s-au instalat pe primul loc al clasamentului dupa prima zi.
La acest meci, Alexandra Lup a fost desemnata cea mai buna jucatoare a echipei bistritene, dupa ce a marcat 11 goluri, unul mai frumos ca altul - se precizeaza in sportulbistritean.ro/articol.php.
Totusi, antrenorul Horatiu Pasca nu s-a aratat pe deplin multumit de al doilea joc: ”Nu am mai reusit un joc la fel de bun ca primul. Poate a aparut si putina oboseala. Remarc apararea, care a jucat foarte bine. Calificarea nu e inca jucata se poate intampla orice”, a declarat Pasca pentru sportulbistritean.ro.
LPS Bistrita s-a calificat la turneul semifinal in urma locului 1 ocupat in seria J din Campionatul National. Bistritencele au jucat 20 de meciuri intr-o grupa cu 3 echipe din Baia Mare si una din Zalau si au obtinut 16 victorii si un egal.
Turneul de la Bistrita este unul din cele 4 care se desfasoara in aceasta faza, urmand ca primele doua din fiecare turneu sa joace intre cele 8 de la turneul final al CN de handbal pentru junioare II.