244 de bolnavi care sunt internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud au anunţat că vor să voteze la referendum. Doar că, jumătate dintre ei s-au răzgândit atunci când s-au văzut în faţa urnei mobile.
Urna mobilă a fost solicitată în spitale, în căminele de bătrâni, precum şi în penitenciare sau în arestul poliţiei doar că nu toţi cei care şi-au exprimat intenţia de a vota, au şi făcut acest lucru, o parte dintre ei râzgândindu-se pe parcurs. Asta s-a întâmplat şi la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud.
„De la unitatea sanitară a fost transmis un tabel cu 244 de solicitari de urnă mobilă. S-a deplasat urna specială la spital, iar acolo au votat doar 140 de bolnavi”, a declarat Alexandru Petrişor, preşedintele Biroului Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Urna mobilă a fost solicitată de către aproximativ 1900 de persoane. Însă, o parte dintre ei s-au răzgândit, nu erau găsiţi acasă sau nu aveau acte de identitate.