Câțiva polițiști din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud care au intrat în ultimele luni în pensie au fost anunțați că nu au voie să participe la festivitatea organizată în onoarea lor.
În urmă cu patru zile, câteva zeci de ofițeri și subofițeri au fost invitați de IPJ Bistrița-Năsăud la festivitățile organizate în cinstea lor cu ocazia pensionării. Ieri însă, câțiva dintre ei au fost anunțați să nu mai meargă festivitate, conform unuia dintre ei. Tot el spune că ar fi fost vorba despre foștii polițiști puși la dispoziție (numele lor apar în unele dosare care sunt în curs de cercetare, însă ei nu au fost acuzați oficial de nimic).
Fostul polițist care a contactat redacția Bistriteanul.ro susține că a fost sunat ieri dimineață de Şeful Serviciului de Resurse Umane, Dan Neagoș, care i-a comunicat decizia conducerii de a refuza prezența la festivitate a celor puși în dispoziție.
„Noi avem o vechime de 26 de ani sau chiar mai mult și nu înseamnă că cei puși în dispoziție nu au avut aportul lor în cadrul poliției Bistrița-Năsăud”, a declarat polițistul pensionat pentru Bistrițeanul.ro
„Nu a fost vorba de așa ceva deoarece festivitatea a fost organizată pentru toți colegii care au ieșit la pensie, indiferent dacă au fost puși în dispoziție sau nu”, a declarat Purtătorul de Cuvânt IPJ - Diana Pintea
Mai mult, Dan Neagoș a răspuns acuzelor fostului coleg. Din spusele sale ar fi fost vorba de o lipsă de comunicare din Inspectoratului Județean de Poliție.
„Ce s-a întâmplat? Anul ăsta s-au pensionat mai mulți colegi. S-a luat o decizie de a le acorda diplome de mulțumire acelor colegi care au avut o activitate mai îndelungată în cadrul Inspectoratului. Aici mă refer la cei care au lucrat peste 20 de ani în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița Năsăud și care au avut și merite deosebite. De aceea, din numărul total de pensionați nu s-au emis diplome pentru toți, iar fostul coleg care a făcut sesizarea lucra numai de 10 ani în cadrul IPJ Bistrița Năsăud. La activitatea de acordare a diplomelor a fost invitată toată lumea, însă nu toți urmau să primească diploma. Pe de altă parte, dintr-o eroare, colegii mei, când au vrut să îi anunțe pe cei care urmau să primească diplome, i-au sunat pe toți colegii pensionați și le-au comunicat că urmează să le fie recunoscute meritele. Ulterior, să nu îl pun într-o situație neplăcută, în sensul că ar fi venit pregătit să primească o diplomă de merit care nu era pregătită pentru el am luat hotărârea să îl sun să știe că nu o să primească diplomă, dar poate participa la festivitate”, spune șeful Serviciului de Resurse Umane din cadrul IPJ, Dan Neagoș.