Preşedintele clubului Gloria Bistriţa a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul transferurilor de jucători. Alături de Pădureanu şi Mihai Stoica, Gică Popoescu şi Gigi Neţoiu au primit condamnnări cu suspendare. Borcea, fraţii Giovani şi Victor Becali şi Copos au primit condamnări cu executare.
Cei opt inculpaţi din dosarul transferurilor de jucători au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în octombrie 2008. Aceştia sunt acuzaţi de tranzacţii ilegale ale unor jucători de fotbal. Se pare că prejudiciul adus statului se ridică la suma de 1,5 milioane de dolari.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA în perioada 1999 - 2005 cei opt inculpaţi ar fi făcut 12 transferuri ale unor jucători de la cluburile Dinamo Bucureşti, Gloria Bistriţa, Rapid Bucureşti şi Otelul Galaţi la cluburi din străinătate.
Banii obţinuţi de pe urma acestor transferuri au fost viraţi ilegal în conturile personale ale lui Jean Pădureanu, Gigi Neţoiu, Mihai Stoica, Gică Popescu, George Copos, Cristi Borcea şi fraţii Becali.
La începutul lunii aprilie cei opt inculpaţi au fost achitaţi în acest dosar de către judecătorii Tribunalului Bucureşti. Procurorii au făcut însă recurs şi Curtea de Apel Bucureşti a decis ca inculpaţii din dosarul transferurilor de jucători să fie condamnaţi.
Jean Pădureanu a primit trei ani de închisoare cu suspendare. Tot câte trei ani cu suspendare au primit şi Gigi Neţoiu şi Gică Popescu iar Mihai Stoica a primit patru ani cu suspendare.
Cristi Borcea, Victor Becali şi Giovani Becali au primit condamnări cu executare. Primii doi câte şapte ani iar cel de-al treilea opt ani.
Decizia luată astăzi de magistraţii Curţii de Apel Bucureţi poate fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.