Acesta este motto-ul festivalului de jazz care începe mâine seară în staţiunea Sângeorz-Băi. Roland Szekely, iniţiatorul şi organizatorul festivalului va lansa, în cadrul evenimentului cartea „Mic dejun cu Mick Jagger”, pe care a şi tradus-o.
Concertele de jazz se vor desfăşura într-un cadru mirific: fără scenă, direct pe platou, în Poieniţa din Sângeorz Băi, unde vor evolua câteva trupe din România şi Van din Ungaria.
Muzicienii de la Van au postat deja pe pagina lor de Facebook o invitaţie pentru toţi iubitorii de jazz: „We're again in Romania. This time we're going to the beautiful Sangeorz-Bai in Bistrita county. Welcome to the Roland Jazz Festival on the first weekend of August. See you there!”
Sâmbătă, de la ora 19.00, în cadrul primei ediţii a Roland Jazz Festival are loc lansarea cărţii “Mic dejun cu Mick Jagger”. Prezintă Roland Szekely, traducătorul volumului.
Roland Szekely a precizat pentru Bistriţeanul.ro că Primăria din Sângeorz-Băi va sprijini organizarea evenimentului asigurând masa şi cazarea invitaţilor. Şi Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud a contribuit cu 15.000 de lei la organizarea acestei prime ediţii.
Pe lângă recitalurile propriu-zise, organizatorii şi-au propus ca, în timpul zilei, să pună la cale şi câteva jam session-uri, workshop-uri, spectacole de teatru alternativ şi artă urbană.