Plutonier Alexandru Sucutărdean şi plutonier major Dorel Nistor de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Gelu Voievod” Bistriţa-Năsăud, nu ratează nicio competiţie şi, de regulă, se întorc acasă cu premii frumoase, drept recompensă pentru pregătirea continuă în domeniul ales.
Alexandru Sucutărdean şi Dorel Nistor – din nou pe podium la acest sfârşit de săptămână! Cei doi jandarmi care duc pasiunea la performanţă, au ocupat locuri fruntaşe la campionatele la care au participat în acest sfârşit de săptămână.
Alexandru Sucutărdean a obţinut medalia de bronz la Campionatele Balcanice de Culturism, în Cacak, Serbia care s-au desfăşurat în acest weekend. Pentru acest campionat, România a format trei loturi naționale distincte, având 40 de sportivi și delegați pentru Campionatele Europene, 34 respectiv 22 de membri pentru prima și a doua etapă a Campionatelor Balcanice.
Pentru Alexandru, acesta este cel de-al 5-lea premiu obţinut în mai puţin de un an, iar aceasta constituie încă o dovadă că perseverenţa duce la performanţă în orice domeniu. Alexandru a început deja pregătirea pentru următoarea provocare: Cupa României la Culturism şi Fitness, care va fi organizată în data de 20 mai 2017, la Reghin, judeţul Mureş.
Despre performanţele jandarmului Alexandru Scutărdean a scris şi Bistriţeanul.ro - AICI.
Dorel Nistor a ocupat locul I pe podium tot la acest sfârşit de săptămână, în urma participării la competiţia de tenis de masă Cupa Primăverii - Open în cadrul turneului AMATOUR, care a fost organizată la Dej. La acest turneu s-a jucat la 14 mese, iar concurenţii care au participat la această competiţie sunt din Bistriţa, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Vişeu, Gherla, Reghin, Dej, Rîmnicu-Sărat.
Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul