Florin Furnea, şeful Jandarmeriei bistriţene, a făcut astăzi, în cadrul unei şedinţe a Colegiului Prefectural, o scurtă prezentare a misiunilor desfăşurate de angajaţii instituţiei în acest sezon estival. El a declarat, printre altele, că jandarmii au salvat patru persoane rătăcite sau care au suferit accidente în zona montană.
La această oră are loc la Palatul Administrativ o şedinţă a Colegiului Prefectural, la care participă şefii de instituţii din judeţul nostru.
Printre cei care au luat cuvântul se numără şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Florin Furnea, care a prezentat misiunile efectuate de jandarmi în cursul acestei veri.
El a precizat că în această perioadă, an de an, judeţul nostru este vizitat de un număr mare de turişti şi totodată au loc numeroase manifestări culturale, religioase sau artistice.
Jandarmii au efectuat nu mai puţin de 74 de misiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice, la evenimente cum ar fi zilele oraşelor sau comunelor sau concertele organizate de Lidl.
Florin Furnea a mai spus că nu au fost înregistrate situaţii deosebite la niciuna dintre aceste manifestări. Jandarmii montani au efectuat patru misiuni de salvare în zona montană, unde tot atâţia turişti s-au rătăcit sau au suferit diverse accidente.