Staţiunea Sîngeorz-Băi este cunoscută pentru izvoarele cu apă care vindecă anumite boli, în special cele de stomac. Cei care vin în oraşul staţiune pentru tratament sunt tot mai puţini, iar celebrele izvoare arată tot mai rău pentru că nu au mai fost modernizate de zeci de ani.
Staţiunea balneară Sîngeorz-Băi se află în partea de sud a Munţilor Rodnei, la 56 de kilometri de Bistriţa. Este renumită pentru apele minerale tămăduitoare care vin din numeroasele izvoare descoperite în urmă cu sute de ani. Sîngeorz-Băi are statut de staţiune balneară încă de la începutul secolului al- XVII-lea, iar apele sale au efecte tămăduitoare precum au cele din staţiunile Vichy şi Karlovy Vary.
Tratamentele pe care le pot face pacienţii la Sîngeorz-Băi sunt băi calde cu ape minerale, aerosoli, electroterapie, hidroterapie, împachetări cu nămol, ginastică medicală, împachetări cu parafină caldă şi cure interne cu ape minerale.
Apele minerale de la Sîngeorz-Băi sunt recomendate pentru cei care au boli ape aparatului digestiv (gastrite, ulcer, constipaţie cronică), colicistite, colită, reumatism degenerativ, pancreatită cronică, obezitate, gută cu manifestări la nivelul articulaţiilor ori hepatită cronică.
Sîngeorz-Băi a fost atestată documentar ca localitate în anul 1241 şi chiar dacă proprietăţile apelor minerale au fost cunoscute încă din 1243, abia în anul 1770 staţiunea este recunoscută ca o locaţie unde apele fac minuni.
Proprietăţile medicale ale apelor minerale au atras turiştii încă din anul 1800, iar într-un registru ce datează din anul 1839 se raportează oficial primul număr de turişti: 500, care au fost cazaţi de localnici.
La început au existat doar cinci izvoare, iar în anul 1961 este descoperit cel de-al şaselea izvor, care primeşte denumirea de Hebe, transferată ulterior şi asupra Hotelului Balnear. Denumirea a fost aleasă după numele zeiţei tinereţii veşnice, Hebe, fiica lui Zeus, paharnica zeilor din Olimp. Prin acest nume se dorea punerea în relief a calităţilor apelor minerale: de vindecare şi revitalizare.
Din păcate, dacă în urmă cu câţiva zeci de ani sute de turişti vizitau anual oraşul staţiune şi se bucurau de efectele curative ale apelor de acolo, acum tot mai puţini turişti viziteaz Sîngeorz-Băi.
Izvoarele nu au mai fost modernizate de zeci de ani şi arată destul de rău. Tevile sunt ruginite, iar bucăţile de piatră sculpate în care curge apa au căpătat o culoare verde-maronie.
Atorităţile locale de acolo au angajat un om care să se ocupe de izvoare care are grijă să le cureţe şi să le întreţină cât de cât, astfel încât turiştii care vor să i-a apă de acolo să nu se ferească.
An de an Primăria Sîngeorz-Băi plăteşte o mulţime de bani pentru întreţinerea izvoarelor. De exemplu, numai pentru analize se cheltuie în fiecare an peste 10.000 de lei.
În judeţul nostru, ape pentru tratament se mai găsesc la staţiunea Figa de lângă Beclean şi la Sărata.