Câştigătoarea concursului ''Miss Someş'' a fost desemnată în urmă cu puţin timp. Iulia Nuşfelean a obţinut cele mai mari note şi a fost aleasă de juriu drept cea mai frumoasă şi isteaţă concurentă.
Finala concursului ''Miss Someş'' a avut loc în această seară la luxosul Hotel Metropolis. Organizatorii au pregătit o seară specială în care participanţii la eveniment au avut ocazia să admire frumoasele concurente care s-au luptat pentru marele titlu.
În marea finală au rămas 11 domnişoare, cu vârste cuprinse între 13 şi 20 de ani. Fetele au defilat în rochii de seară, costume de baie şi ţinute inspirate din portul popular.În urma notelor primite de juriu s-a făcut o departajare şi au mers mai departe în concurs şapte frumuseţi.
Proba finală a fost menită să pună în evidenţă isteţimea concurentelor. Acestea au extras dintr-un bol câte o întrebare şi au încercat să răspundă cât mai bine pentru a impresiona juriul. Imediat după încheierea acestei probe s-a făcut deliberarea şi a fost aleasă marea câştigătoare.
Iulia Nuşfelean este ''Miss Someş''. Emoţionată dar şi fericită că a căştigat marele titlu aceasta a impresionat juriul prin naturaleţe, zâmbetul frumos dar şi modul în care a răspuns la întrebarea extrasă.
Locul al doilea a fost câştigat de Selina Pop iar locul III de Nicola Coman.
A mai fost acordat un premiu pentru cea mai populară concurentă, un premiu special din partea mass-media, unul pentru cea mai fotogenică fată dar şi un premiu pentru cea mai muncitoare concurentă.
Fetele care în seara aceasta nu au câştigat niciun premiu au primit din partea oreganizatorilor câte o diplomă de participare. Marea câştigătoare a primit un sejur de o săptămână la mare, un abonament la sală, flori, o diplomă şi o frumoasă coroniţă.
Atmosfera în această seară a fost întreţinută de Mirela Petruş şi de Codruţ Ceoarec.
Organizatorii concursului sunt foarte mulţumiţi de rezultate şi speră ca şi în anii urmtori să mai organizeze concursul ''Miss Someş''.