Campania De Crăciun fii mai bun, organizată în acest an de Bistrițeanul.ro și Mănăstirea Nușeni se desfășoară cu binecuvânarea ÎPS Andrei Andreicuț. VEZI mesajul mitropolitului pentru bistrițeni:
”Mesajul îl luăm din Sfânta Scriptură: La a doua venire Domnul Hristos ne va judeca pe toți după faptele noastre. Și citim din Evanghelia după Matei, capitolul 25, că pe cei buni îi va pune de-a dreapta și le va zice ”veniți binecuvântații părintelui meu de moșteniți împărăția Cerurilor cea pregătită vouă pentru că flămând am fost și mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și mi-ați dat să beau, gol am fost și m-ați îmbrăcat, bolnav am fost și m-ați cercetat”. Ei, întemeindu-ne pe aceste cuvinte, întotdeauna trebuie, dar mai ales în jurul marilor sărbători, să facem acte de caritate. Așa că pe toți credincioșii din orașul Bistrița și nu numai, din județul Bistrița-Năsăud, îi îndemnăm să facă acte de caritate în preajma sărbătorii Nașterii Domnului pentru că Domnul Hristos nu se lasă dator și pe măsura mărinimiei lor le va răsplăti”.
Prins într-un program foarte încărcat în această perioadă, cu grupuri de colindători aștepând la ușă să-l colinde, mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, Înalt Prea Sfințitul Părinte Andrei Andreicuț și-a găsit câteva clipe pentru a transmite bistrițenilor mesajul său.
În acest an, campania ”De Crăciun fii mai bun” se bucură de binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Părinte Mitropolit, iar alături de echipa Bistrițeanul.ro în organizarea campaniei, identificarea cazurilor și strângerea de pachete pentru familiile sărace din județ s-a implicat activ Mănăstirea Nușeni, iar astfel acțiunea a căpătat o foarte mare amploare.
Astăzi și mâine, la redacția Bistrițeanul.ro din incinta Sălii Polivalente (etaj I), dar și la Mănăstirea Nușeni se strâng pachetele pregătite de bistrițeni pentru familiile sărace identificate în cadrul campaniei, urmând ca sâmbătă, alături de voluntari să mergem pe trasee pentru a împărți tuturor darurile.
Jucăriile se adună în sacul lui Moș Crăciun lăsat la magazinul Universul Jucăriilor din incinta Winmarkt până mâine seară, ora 20.00. Jucăriile trebuie să fie doar curate și complete, chiar dacă au fost folosite.