Doi ierarhi străini vor fi prezenţi anul acesta la hramul Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Cei doi ierarhi sunt Preasfințitul Părinte Efrem, episcop de Seleucia şi Preasfințitul Părinte Evloghie, episcopul de Adrianopol şi stareţ al Mânăstirii Rila din Bulgaria.
După ce vor vizita Mănăstirea Nicula, sâmbătă 23 martie, Înalt Preasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei alături de cei doi ierarhi, vor oficia de la ora 18.00 slujba Vecerniei în Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Bistriţa.
Vizita Înalt Preasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei şi a celor doi ierarhi invitaţi din Patriarhia Antiohiei şi a Bulgariei la noi în judeţ nu se va încheia sâmbătă, încât duminică soborul de ierarhi va oficia Sfânta Liturghie în biserica Sfântul Nicolae din Prundu Bârgăului.
Cu preţiure Paul Gavriloaie