Domnule primar Ovidiu Creţu, sunt convins că şi dumneavoastră observaţi că suntem în data de 10 decembrie, iar zăpada se lasă încă aşteptată,vremea dar nici vremurile nefiind tocmai benefice pentru schiul de amatori,cu atât mai puţin pentru cel de performanţă. Dar nu despre performanţă este vorba când vorbim de administraţia Bistriţei!
Domnule primar Creţu, vă cer prin intermediul acestei scrisori deschise să renunţaţi la construirea pârtiei de schi, inclusiv utilități, în Dealul Cocoșului din Unirea, zona poligonului, acolo unde municipalitatea dorește să ridice Complexul sportiv polivalent Wonderland. Cererea mea este una de bun simţ, asta dacă, domnule primar, vrem să acceptăm că ultimele ierni din municipiul Bistriţa nu se pretează la nici măcar la o singură condiţie de bază pentru funcţionarea unei pârtii de schi, fie ea şi una pentru amatori.
Dacă observaţi, domnule primar, temperaturile medii care sunt înregistrate în Bistriţa iarna nu depăşesc -5 grade Celsius, ceea ce ar trebui să reprezinte pentru dumneavoastră un semnal de alarmă că aruncaţi banii contribuabililor pe apa Bistriţei. Vă asigur că nu veţi avea zăpadă pentru bistriţenii dornici să schieze, am înţeles eu, în timpul liber sau în weekend tocmai pe Dealul Cocoşului. Vă rog să mă iertaţi, dar mi se pare o prostie fără seamăn să cheltui banii publici pe proiecte fără finalitate, iar pârtia de schi din „complexul sportiv polivalent” este un asemenea gen de proiect, cu siguranţă sunt alte proiecte unde se pot investi aceşti bani care să fie utile şi profitabile comunităţii noastre .
Domnule primar, vorbim despre faptul că valoarea contractului de execuție și furnizare echipamente este de 19.526.712 lei, adică peste 4 milioane de euro. Vă întreb: oare nu e cam mult doar pentru nişte „zăpezi de altădată”, vorba poetului.
Rămâne, domnule primar, să decideţi dacă vreţi ceva bine pentru bistriţenii care v-au votat în 2008 şi 2012 sau dacă veţi continua aceste proiecte care nu au nici o aplicabilitate practică.
O să închei scrisoarea deschisă cu un proverb american, ţară în care am lucrat timp de zece ani: Nu vom fi judecaţi după ce am putut face, ci după ceea ce am făcut.
Vă asigur de întreaga mea consideraţie,
Ionuţ Simionca,
preşedinte Mişcarea Populară Bistriţa-Năsăud