Liberalul Ioan Turc a câștigat astăzi șefia organizației PNL Bistrița-Năsăud. Robert Sighiartău a obținut mai puține voturi decât el și își încheie perioada de interimat. Turc a anunțat astăzi pe scena Palatului Culturii că își dorește să candideze la alegerile locale din 2020 pentru Primăria Bistrița.
Ioan Turc a primit astăzi încrederea colegilor săi și a devenit noul președinte al organizației PNL Bistrița-Năsăud. Discursul său a făcut apel la unitate în interiorul partidului, dar a făcut și un anunț pe scenă: vrea să candideze pentru funcția de primar al Bistriței în 2020!
«În situația în care mă veți investi astăzi cu încrederea dumneavoastră, în situația în care membrii vor fi de acord, peste trei ani voi deschide lista candidaților pentru primării cu propria mea candidatură la municipiul Bistrița pe care mă oblig să o câștig», a spus Ioan Turc.
În plus, noul președinte susține că vrea o atmosferă frumoasă în partid, unitate, oameni competenți și liberali cu adevărat: «Vin astăzi în fața dumneavoastră după o existență de aproape 20 de ani în PNL. Am fost martor la decăderea acestui partid. Îmi asum istoria acestui partid indiferent dacă discutăm despre PDL sau despre PNL. Mă refer la istoria de după 1990 - mi-o asum în totalitate, mi-o asum integral. Vin astăzi pentru a vă propune un proiect politic serios, un proiect politic de natură să readucă PNL acolo unde îi este locul. (...) În primul rând, PNL trebuie să devină un partid eficient. În al doilea rând, PNL trebuie să devină un partid democratic. În al treilea rând, dar nu ultimul, PNL trebuie să devină un partid atractiv pentru toată lumea. Un partid eficient este un partid care câștigă alegeri. Pentru acest lucru va trebui să reconstruim organizațiile locale. (...) Voi gândi și vom gândi împreună o școală pentru primari. Toți candidații noștri trebuie să aibă noțiuni clare de administrație. Toți candidații noștri trebuie să aibă noțiuni clare de tehnici electorale. Mă voi baza în acest efort pe colegii noștri primari, pe cei care au reușit, care au demonstrat că se poate și pe cei care ne susțin în activitatea politică permanent. (...) Un partid politic trebuie să fie, obligatoriu, democratic. Pentru acest lucru marile decizii le veți lua într-adevăr dumneavoastră. (...)Unui liberal nu poți să-i spui cu cine să fie prieten. Unui liberal nu poți să-i spui cu cine să voteze. Suntem proprietari, nu suntem proprietăți».
Ioan Turc a câștigat astăzi alegerile cu 204 voturi din partea colegilor săi liberali.