Chiar dacă autoritățile au reușit să găsească un alt operator de salubritate, activitatea acestuia, de când a preluat colectarea și transportul gunoaielor din întreg județul este una de-a dreptul superficială, după demonstrația de forță de zilele premergătoare semnării contractului cu autoritățile.
Demonstrația de forță făcută de cei de la Supercom, după ce Vitalia a lăsat județul cu gunoaiele la porți, cel puțin la nivelul municipiului Bistrița a fost una de forță, angajații companiei reușind să curețe gunoaiele lăsate de Vitalia în timp record. Din păcate însă a fost doar o simplă demonstrație, iar după ce au preluat activitatea de salubrizare din întreg județul. munții de gunoaie au reapărut, compania fiind depășită de situație.
Problemele apărute în ultimele zile la capitolul „gunoaie”, dar și vizita primarului împreună cu 11 consilieri în Germania, pentru a semna actele de înfrățire cu orașul Wiehl nu i-au scăpat din atenție liderului PNL, Ioan Turc, care a criticat astăzi, într-o conferință de presă modul în care noul operator de salubritate își face treaba, dar și lipsa din oraș a primarului Ovidiu Crețu, plecat într-o delegație în străinătate.
„Supercom este total depășit de situație. Perimetrele destinate colectării gunoiului orașului arată ca într-un film horror de Alfred Hitchcock, cârduri de păsări care ciugulesc din gunoaie, câini, miros pestilențial și între timp s-au înmulțit nepermis și șobolanii... DSP și Garda de Mediu trebuie să intervină imediat, trebui să-și intre în atribuții imediat nu pentru a da primăria amenzi pe care tot noi le plătim, ci pentru a contribui, prin expertiza lor, la înlăturarea stării de pericol a populației - stare de pericol care din punctul meu de vedere este reală. Mă așteptam să-l văd pe edilul PSD al orașului, Ovidiu Crețu, în fruntea unei celule de crize, în schimb el este în fruntea unei delegații pentru înfrățirea cu orașul german Wiehl”, a spus Turc.
Ioan Turc a criticat și modul în care furnizorii de utilități își fac treaba în oraș și îi recomandă primarului că dacă tot e vorba de înfrățire „să ne înfrățim și cu bunele practici din străinătate”.
AFLĂ ce spune despre vizita în străinătate a primarului, liderul PNL, ce îi transmite primarului și ce crede Ioan Turc că ar trebui făcut în acest sens.