Acest obiectiv important nu poate fi atins însă fără ca România să dețină o armată modernă, bine dotată și instruită și o industrie de apărare pe măsura rolului pe care dorim să ni-l asumăm în acestă zonă a Europei și a lumii.

Care este situația astăzi?

În ceea ce privește industria de apărare avem un decalaj tehnologic major între companiile românești și cele din vest. Resurse tehnologice și umane îmbătrânite, dependența industriei de stat de exportul produselor tradiționale înglobând tehnologii depășite, implicarea factorului politic care a inhibat schimbarea profundă și a alterat prin politizare de multe ori calitatea actului managerial, fragilitatea parteneriatului stat-industrie privată de securitate, ultima jucând adesea rolul de subcontractor pentru companii străine și asigurând asistența la integrarea noilor echipamente pe platforme existente, lipsa de predictibilitate a finanțării din partea statului, a unor programe multi-anuale coerente de înzestrare, sunt motivele acestui decalaj.

Practica unor cerinţe prea ambiţioase sau lipsite de realism în raport cu resursele a făcut ca în final armata să fie dotată nu o dată cu produse scumpe, iar interoperabilitatea produselor să fie discutabilă.

Subfinanțarea cercetării militare de către stat și cvasi-inexistența unei cooperări public-privat în domeniu, este o carență majoră a sistemului național de apărare. Nu există o strategie interinstituţională care să determine un proces coerent de cercetare şi dezvoltare de tehnologii de securitate. 

În 27 de ani nu s-a dezvoltat niciun proiect naţional major apt să înzestreze armata şi să asigure exportul unor produse fabricate în România, care să înglobeze tehnologie avansată.

Scurt istoric

În 1989, industria de apărare naţională deţinea aproape 100 de întreprinderi cu circa 130.000 de angajaţi, exportul românesc de armament atingând cifra de 800 milioane dolari. După reorganizări succesive, astăzi mai funcţionează 22 de întreprinderi cu capital de stat, din care 15 sunt grupate în cadrul CN ROMARM SA, companie naţională subordonată Ministerului Economiei, cu circa 5.500 de angajați. Industria de securitate este reprezentată şi de 17 companii private.

Toate întreprinderile se confruntă cu lipsa unei tehnologii adecvate, muniţia şi armamentul fiind fabricate cu echipamente și tehnologie din anii '60 - '70, în cel mai fericit caz din anii '80, fapt ce se reflectă negativ şi asupra competitivităţii produselor la export. 

România are o piaţă internă redusă pentru industria de armament, deficienţă agravată şi de lipsa unei predictibilităţi din partea MApN în finanţarea unor programe de înarmare. Criza economică a obligat MApN să-şi revizuiască planurile de înzestrare, iar achiziţiile au fost sporadice. Ceea ce a salvat în bună măsură industria de securitate naţională a fost exportul. 

România a alocat foarte puţin şi în cercetare. Realizările obţinute se datorează mai mult factorului uman, care din pasiune acceptă să creeze şi să inoveze într-un sistem nu întotdeauna interesat să investească pentru viitor. De exemplu, în 2015 bugetul MApN alocat pentru cercetare a fost de 2,67 milioane lei (aproximativ 670.000 dolari), în timp ce Serbia investeşte anual 3 milioane în cercetarea militară. 

Statul român nu a valorificat în plan economic prezenţa în teatrele de operaţii şi efortul uman şi financiar considerabil făcut în Irak sau Afganistan. Nu a negociat contracte semnificative care să susţină producţia industriei naţionale, comparativ cu alte ţări care nu au avut nici pe departe o implicare cu trupe în aceste zone de conflict. 

Armata şi industria naţională de profil în noul context de securitate

Strategia de dezvoltare a industriei naţionale de securitate trebuie să ţină cont de faptul că piaţa căreia i se adresează este rezultatul unor cerinţe determinate de ameninţările probabile şi misiunile asumate la nivel NATO. O altă caracteristică a pieţei de armament este competitivitatea impusă de cerinţele înalte. 

Ameninţările diversificate ale războiului de tip hibrid au efect asupra cerinţelor pentru industria de apărare. NATO şi România trebuie să ia în considerare creşterea consistentă a forţei militare ruse la Marea Neagră, după anexarea ilegală a Crimeei. Până în 2025 Moscova intenţionează să construiască 30 de nave de luptă pentru flota Mării Negre, efortul financiar fiind preconizat la peste 2 miliarde USD. În Crimeea au fost dislocate forţe aeriene care testează capacitatea de reacţie a statelor NATO tot mai des, au fost dislocate sisteme de rachete capabile să lovească ţinte din România, Bulgaria sau Turcia. Rusia crează o reţea de capabilităţi avansate tehnologic de tipul A2/AD (anti-access, area denial) care au drept scop blocarea accesului forţelor NATO în zona Mării Negre şi creşterea relevanţei militare ruse în estul Mediteranei. În contextul intervenţiei militare ruse în Siria, flota Mării Negre a căpătat o şi mai mare importanţă pentru operaţiunile din estul Mediteranei de susţinere a forţei expediţionare ruse. 

Ţinând cont de aceste noi provocări, Armata României începe să-şi planifice achiziţiile pornind de la realitatea că ,,apărarea începe acasă”. În cadrul NATO, în actualul context de securitate regional, ţara noastră devine avanpost de observaţie, avanpost logistic şi de apărare timpurie.

Ce este de făcut?

În plan legislativ: În 13 ianuarie 2015, s-a semnat la Palatul Cotroceni, Acordul politic naţional privind creșterea finanţării pentru Apărare, de către Președintele României dl. Klaus Iohannis și reprezentanții partidelor parlamentare, referitor la imperativul alocării bugetare de 2% pentru apărare. Ca viitor senator îmi asum această inițiativă și o anunț de acum. 

În plan legislativ, trebuie remarcat că în octombrie 2016 s-a reușit adoptarea unei legi a industriei de apărare, meritul fiind și al actualului Senat, care a înțeles să adopte amendamentele solicitate de Guvern, prin Ministerul Economiei, amendamente care au îmbunătățit substanțial proiectul inițial. 

Pentru continuarea demersurilor începute este necesară modificarea legii 346 de organizare şi funcţionare a MApN care să determine reformarea sistemului de organizare şi funcționare a MApN şi tranziţia Statului Major General către Statul Major al Apărării și prin concentrarea organelor centrale de comandă, reducerea numărului nivelurilor ierarhice, reducerea birocraţiei, reducerea duplicării funcţiunilor/structurilor care au responsabilităţi similare şi reducerea timpului alocat ciclului decizional în favoarea celui alocat execuţiei.

Există un proiect realizat de Guvernul Cioloș și trimis la Parlament, iar în calitate de viitor senator, voi susține ca acest proiect să fie rapid adoptat în prima sesiune, până în luna iunie 2017.

În politica de achiziţii: Sunt necesare achiziţii sincronizate între instituţiile din domeniul securităţii naţionale pentru produse ce impun cheltuieli multianuale, pentru asigurarea unui grad mai mare de interoperabilitate şi pentru a se obţine condiţii de achiziţie mai bune pentru stat și impunerea unei cote minime din bugetul apărării (minim 20%) dedicate cheltuielilor de înzestrare. Apariţia unor resurse importante pentru înzestrarea Armatei şi predictibilitatea acordării acestora în decada 2017 - 2027 fac imperios necesară demararea unui proiect de anvergură care să implice industria naţională de securitate, atât cea de stat cât şi cea privată, şi care să deschidă calea relansării producţiei naţionale de armament ce înglobează înaltă tehnologie. Acest fapt nu poate fi făcut în absenţa cooperării cu o companie internaţională cu experienţă în domeniu, decisă să dezvolte un produs în Romania în baza unor comenzi ferme. Un asemenea proiect ar putea fi cel de dotare a Armatei Române cu vehicule blindate 8X8, precum şi cu vehicule uşor blindate şi neblindate 4X4, necesarul fiind estimat la circa 3.000 de bucăţi. În plus, un asemenea proiect ar permite şi dezvoltarea capabilităţilor de transport, reprezentate de platforme si camioane. Ar fi primul proiect de anvergură derulat în ultimii 27 de ani, cu efecte considerabile în plan economic intern, dar şi cu un potenţial ulterior de export ce ar putea da o şansă României să revină pe pieţele tradiţionale.

O armată respectată, bine instruită și înzestrată, partener serios în cadrul sistemului de apărare comun Euro–Atlantic,  este singura garanție de securitate națională. O industrie de apărare performantă, asigură pe lângă înzestrarea armatei, o resursă economică importantă, generatoare de locuri de muncă bine plătite. 

La 100 de ani de la intrarea României în primul război mondial, eveniment care a făcut posibilă Marea Unire, prin jertfa de sânge a soldaților români și prin înțelepciunea politică a marilor oameni de stat ai vremii, este momentul ca românii să se ridice la înălțimea patriotismului și viziunii înaintașilor noștri. 

Ca viitor senator voi face tot ceea ce depinde de mine, ca această misiune pe care țara noastră o are să devină un fapt împlinit.

(P)