Lupta din campania electorală devine tot mai aprigă şi fiecare partid îşi foloseşte toate armele pentru a câştiga cât mai multe voturi. Potrivit lui Ioan Oltean afişele electorale cu candidaţii ARD-ului sunt dezlipite de pe panourile electoale. Democrat-liberalii nu se lasă şi lipesc altele noi.
Cum startul campaniei electorale s-a dat de câteva zile fiecare partid politic şi candidaţii încearcă să se facă cunoscuţi şi să îşi scoată în evidenţă atuurile şi planurile pe care vor să le pună în aplicare dacă vor ajunge în Parlament.
Afişele electoale spre exemplu, lipite pe panouri special amenajate, au rolul de a promova candidaţii şi de a-i face cunoscuţi, de a ajuta alegătorul să asocieze numele candidatului cu figura acestuia.
Ioan Oltean, preşedintele organizaţiei judeţene a PDL a explicat în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc ieri că „le punem astăzi, iar mâine, 95 la sută sunt date jos. Afişele noastre dispar în mod miraculos. Sunt specialişti pentru asemenea acţiuni. Ei le dau jos, noi punem altele. Nu pot ei să dea jos câte putem noi să punem sus”.
Liderul democrat-liberalilor bistriţeni nu este însă îngrijorat din acest motiv şi spune că partidul şi candidaţii vor trece peste aceste mici incidente.