Ce de-a 41-a ediție a Festivalului Cântecului și Jocului de pe Câmpie va avea loc duminica aceasta la Silivașu de Câmpie! Pe lângă formațiile artistice din Bistrița – Năsăud, Cluj și Mureș, pe scenă vor urca interpreți cunoscuți ai cântecului popular: Ioan Dordoi, Felix Gălan, Mirela Petruș, Ioachim Spân, Anuța Motofelea și Domnica Dologa.
Comuna Silivașu de Câmpie găzduiește duminica aceasta, un eveniment tradițional de mare însemnătate: Festivalul Cântecului și Jocului de pe Câmpie, ajuns la cea de-a 41-a ediție. Manifestarea este organizată de Primăria și Consiliul Local Silivașu de Câmpie, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița – Năsăud și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.
Potrivit primarului comunei Silivașu de Câmpie, Ioan Tiberiu Cămărășan, Festivalul va debuta duminică, 7 iulie de la ora 12.00, în parcul din centrul comunei, cu Parada portului popular românesc. De la ora 12.30 va începe spectacolul folcloric susținut de formațiile artistice din Silivașu de Câmpie – județul Bistrița-Năsăud, Mociu – județul Cluj, Fărăgău, Sânpetru de Câmpie, Sărmașu – județul Mureș și ansamblurile folclorice „Plaiurile Bârgăului” (din Prundu-Bârgăului), „Cununa de Sânziene” (din Dipșa), „Doinița” (Ansamblu al Cercului Militar Bistrița), Doina Rebrei (din Rebra) și Sălăuța (din Telciu). De asemenea, vor urca pe scenă Fanfara Cercului Militar Bistrița și Ansamblul Profesionist „Dor Românesc” al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița – Năsăud.
Pe lângă prestațiile deosebite ale ansamblurilor folclorice, anul acesta au fost invitați să cânte la Festivalul de la Silivașu de Câmpie, cunoscuții interpreți de muzică populară: Ioan Dordoi, Felix Gălan, Mirela Petruș, Ioachim Spân, Anuța Motofelea și Domnica Dologa.
Festivalul Cântecului, Portului și Jocului de pe Câmpie s-a desfășurat anual, fără întrerupere la Silivașu de Câmpie, încă din anul 1972, atunci când, artiștii și dansatorii locului și-au câștigat dreptul de a organiza această manifestare în urma unui concurs la care au participat formațiile de folclor din comunele de pe câmpie.