Iluminatul public se plăteşte scump! An de an, Primăria Bistriţa plăteşte o mulţime de bani pentru iluminatul public din oraş, asta deşi sunt foarte multe străzi cu zeci de case unde noaptea e beznă totală pentru că nu există iluminat public.
În fiecare an municipalitatea alocă o mulţime de bani pentru iluminatul public din oraş! Facturile la curent dar şi reparaţiile sunt destul de costisitoare, iar cheltuielile pentru asigurarea iluminatului ajung de ordinul zecilor de miliarde de lei vechi.
Din bugetul de pe acest an conducerea Primăriei Bistriţa a alocat 39 de miliarde de lei vechi pentru asigurarea iluminatului public. Din aceşti bani 20 de miliarde de lei vechi sunt numai pentru facturile la curent.
Alţi 6,9 miliarde de lei vechi au fost rezervaţi pentru materialele necesare întreţinerii şi reparaţiilor. Pentru reparaţiile necesare atunci când apar defecţiuni la sistemul de iluminat s-a alocat un buget de 11,2 miliarde de lei.
Municipalitatea are în plan anul acesta să extindă iluminatul public în oraş şi speră să acceseze fonduri europene pentru a putea face acest lucru. Deocamdată se face un inventar al străzilor pe care nu există iluminat public. În anul 2014, în Bistriţa erau peste 70 de străzi cufundate noaptea în beznă pentru că nu aveau iluminat public.